Secretarul de stat din MAI, Raed Arafat, a susţinut miercuri o conferinţă de presă în care, printre altele, le-a reamintit românilor ce rol important au ultimele măsuri luate de autorităţi în contextul pandemiei de coronavirus.
Întrebat de jurnalişti despre legalitatea termoscanării la intrarea în magazine, dar şi despre posibilitatea ca anumite categorii să poată fi scutite de la purtarea măştii de protecţie, Arafat a răspuns că toată lumea trebuie să respecte legislaţia în vigoare.
„Raed Arafat: Deci toate aceste aspecte sunt foarte importante de luat în considerare și orice informație falsă poate să ducă la punerea în pericol a vieții altora.
Reporter: Pentru că tot vorbim de informaţii controversate apărute în spaţiul public, sunt reprezentanţi ai societăţii civile care spun că termoscanarea ar fi ilegală, pentru că e un act medical care nu e săvârşit de personal medical...
Raed Arafat: Nici nu intru să vorbesc despre acest lucru. Termoscanarea în primul rând este făcută de la distanță, printr-un scanner care îți vede temperatura; nu scrie numele tău, nu-ți ia datele tale, nu ia CNP-ul tău de pe frunte... nu ia nimic!
Deci este o termoscanare. Nici măcar nu știe cum te numești nu știe nimic; nu-ți face poză, nu-ţi face absolut nimic. Îţi ia temperatura.
Şi dacă temperatura este peste un anumit nivel, atunci se ajunge la a nu-ți permite să intri şi să-ți recomande să ajungi la un medic sau să fi consultat. Nu văd nimic aici despre legalitate și despre...
Deci mai mult este vorba despre protecția celor care sunt în interiorul unui spațiu. Şi acum, când am intrat aici, pompierul m-a oprit și mi-a luat temperatura. Și sunt convins că le-a luat temperatura și la domnul general, și la toți ceilalți. Deci nu este nimic rău în acest lucru.
Reporter: Dar cât de relevant este, din moment ce există şi pacienţi care sunt asimptomatici?
Raed Arafat: Ăsta este aspectul pe care deja nu poţi să-l descoperi prin temperatură, și știm că circulă printre noi foarte mulți asimptomatici. Ăsta e motivul de ce cerem să fie purtată mască.
Pentru că dacă am descoperi fiecare cine este infectat sau nu n-am ce să porți mască. Atunci am spune: cel care e infectat să nu mai intre. Masca este un alt mod de protecție față de cei care sunt asimptomatici; pot să fie printre noi și aici în sală.
Reporter: Domnule secretar de stat, spuneaţi puţin mai devreme că sunt persoane care spun că nu vor să poarte măşti, invocând anumite condiţii medicale. Vor exista în lege excepţii pentru aceste persoane care?...
Raed Arafat: Nu ştiu. Cel puţin la mine nu a ajuns așa ceva. Dar asta este ca şi cei care nu vor să poarte centură de siguranță pentru că spun că au motive medicale, după care fac un accident și ajung să fie decedaţi sau mutilați pentru că n-au purtat centura.
Şi aici e la fel: vrem să bravăm, să spunem că noi avem probleme, nu vrem să purtăm mască, atunci ne asumăm și responsabilitatea că ne vom infecta.
Dar problema este că vom infecta și pe alții dacă noi suntem infectați. Deci am pus astăzi pe Facebook chiar o schemă care arată cum se infectează de la persoană la persoană dacă se poartă mască - dacă poartă mască persoana care este infectată, dacă poartă mască persoana care nu este infectată și stă lângă o persoană infectată, și dacă poartă amândouă persoanele mască.
Şi dacă poartă amândouă persoanele masca, rata de infecție, conform graficului respectiv, este de 1,5%. Deci ar trebui să ne gândim...
Pe când, dacă poartă mască persoana neinfectată și persoana infectată nu poartă mască, rata de infecție poate să ajungă la 70%.
Deci de aici trebuie să luăm în considerare acest lucru și de ce masca, în această perioadă, trebuie să devină ceva obligatoriu în spațiile închise, în transportul în comun mai ales, când ești într-o mașină și eşti cu persoane cu care nu stai de regulă în casă - prieteni care vin din alt anturaj; trebuie să porți masca. Deci astea sunt lucruri, în final, care în alte țări de mult se fac.
Când are cineva gripă, poartă mască. Deci în țările asiatice ăsta e un obicei care există. Acum trebuie să ne obișnuim și noi cu ea.
Reporter: Pentru că există mai multe teorii, cel puţin în rândul specialiştilor din străinătate: se poate transmite boala prin instalaţia de aer condiţionat?
Raed Arafat: Nu... Nu intrăm în asta. Nu e nicio dovadă aici. Nu, nu sunt dovezi pe acest lucru.
Reporter: Cum stăm în momentul de faţă cu stocurile, domnule Arafat? Avem lipsă de la ceva instituţii, de la ceva?...
Raed Arafat: Mai bine... Nu, avem chiar stocuri, și acolo unde au nevoie pot să solicite. Sunt două modalități: pot să achiziționeze, deci au soluția de a achiziționa de la Unifarm, care are stocuri, şi avem și la nivelul stocurilor strategice, care, dacă se cere asta, se dau bineînțeles gratuit și se înlocuiesc prin bugetul de stat.
Deci dacă am început cu stocuri de măști FFP2 extrem de reduse, care erau rămase de pe vremea Ebola și care s-au folosit, acum cel puțin avem în stocul strategic, care este ținut de IGSU, câteva sute de mii de măști care stau în stoc acum și încă vor fi completate - vom ajunge la câteva milioane.
Reporter: ?
Raed Arafat: Nu, la acest moment pot să spun că din punct de vedere al echipamentelor de protecție cel puțin, ce ne ocupăm noi de ele, nu avem la acest moment probleme.
Dacă vom începe să avem creșteri de cazuri și dacă va fi consumul mare, atunci trebuie completate. Dar la acest moment, ce avem ne ajută să intervenim, să facem ce trebuie fără probleme.
Reporter: Referitor la situaţia din Suceava, înţelegem că ar fi fost o eroare de calcul în ceea ce priveşte…
Raed Arafat: Am auzit acest lucru. Nu am informații despre el și rămâne să vedem colegii de la INSP, de la Ministerul Sănătății, dacă au informații suplimentare.
Deci nu îl comentez, că nu știu; doar că am auzit o astfel de afirmație, dar nu pot să o confirm, nici să o infirm deloc, în acest moment.
Reporter: Şi referitor la termoscanare. S-a luat decizia să nu se mai ia temperatura la intrare. Cum vedeţi?...
Raed Arafat: Regula este regulă: dacă nu ia temperatura la intrare e posibil să fie amendat. Adică aici este clară treaba: dacă este o decizie care este luată la nivelul autorităților că la supermarketuri, la localurile unde lucrează mai mult de 50 de persoane.
Deci dacă asta este problema, atunci clar că va trebui să respecte regula și să termoscaneze. Cine nu o face și vine DSP-ul sau organele de control este posibil să fie amendat”, a declarat Raed Rafat.
Transcript realizat de Rador