Aproape toate merele veşnic proaspe, vândute de supermarketurile din întreaga lume, sunt supuse tratamentului cu SmartFresh, un inhibator de etilenă inventat de gigantul mondial în domeniul produselor chimice Dow Chemical. Practic mărul fezandat cu SmartFresh rămâne proaspăt, impecabil, apetisant, cel puţin 12 luni de zile. Despre riscurile pe care le implică această metodă de conservare nu prea se vorbeşte. Sunt sume colosale în joc şi companii deosebit de puternice.
Operaţiunea de conservare durează în sine două secunde: în camerele frigorifice în care sunt depozitate fructele, conservantul este eliberat sub formă de gaz, inhibând hormonul vegetal responsabil cu înmuierea şi coacerea fructului şi, eventual, pierderea calităţii şi a valorii comerciale. Merele astfel tratate îşi păstrează prospeţimea cel puţin un an chiar şi în condiţiile în care sunt scoase din camerele cu atmosferă controlată.
Deşi panoul agăţat la intrarea în camera în care are loc tratamentul cu SmartFresh arată că respectivul gaz deste deosebit de toxic în cazul în care este inhalat, cei implicaţi în procesul de conservare explică scurt, fără detalii suplimentare, că fructele nu numai că nu sunt toxice, ci îşi şi păstrează, nealterate de trecerea timpului, toate valorile nutritive.
Jurnaliştii France 2 dezvăluie că, din păcate, există un singur studiu – independent – care lămureşte exact ce presupune utilizarea de SmartFresh. Practic, în timp, din măr nu mai rămâne mare lucru: după o lună, fructul îşi pierde cam 25% din calităţi iar după un an devine practic un “fruct vid”.
(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = "//connect.facebook.net/en_US/sdk.js#xfbml=1&version=v2.3"; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);}(document, 'script', 'facebook-jssdk'));
. Aussi sur mon autre "Page-Facebook" .. "Jean-Pierre Lévêque" .. . Merci "Envoyé Spécial", excellente émission d'information. J'AI ENVIE DE VOMIR !.., après avoir mangé une pomme. J'en ai ras-le-bol d'être "empoisonné" pour que des abrutis gagnent encore plus d'argent, au mépris de ma santé !.. Ce sont de véritables "voyous" : qu'est-ce que les Etats (ça ne se passe pas qu'en "France" !..), attendent pour mettre en prison toutes ces "crapules", qui me tuent avec "SmartFresh" (un puissant conservateur-"poison") et les "Pesticides-"poisons" ?!.. Il faut obliger ces bandits à abandonner ces pratiques "assassines" !... J'ai "posté" ma vidéo le 05 mars 2015 .. et .. aujourd'hui, 28 août 2015, c'est-à-dire, moins de 6 mois après : PLUS DE DEUX MILLIONS DE "VUES" .. AMITIE à toutes celles et tous ceux, pas "égoïstes" !.., qui ont mis ma vidéo de l'excellente émission "Envoyé Spécial", sur leur "Page-Facebook" !... Je souhaite un peu plus d' "Ami(e)s, pour ma Liste d' "Ami(e)s-Facebook" .. : .. BIENVENUE DANS MA LISTE D' "AMI(E)S-FACEBOOK" si vous êtes une personne sympathique (comme les 2100 Ami(e)s, déjà sur ma "Liste") !.. Et, ne soyez pas égoïstes !.. Partagez sur vos "Pages-Facebook" mes quatre meilleures vidéos contre les poisons !.. : LIEN de ma vidéo sur la Pomme-"POISON", qui a plus de .. DEUX MILLIONS DE "VUES" : ..https://www.facebook.com/LEVEQUE.JeanPierre/videos/10205354994707466/?l=7836041077963952557 .. GLYPHOSATE-"POISON" .. Plus de 60 mille "vues" ..https://www.facebook.com/LEVEQUE.JeanPierre/videos/10205543088329689/?l=7292690592898989222 .. !.. MÊME LES TOMATES !.. = .. DE LA "MERDE EMPOISONNEE" .., avec les PESTICIDES-"POISONS", etc ..https://www.facebook.com/LEVEQUE.JeanPierre/videos/10206191289334309/?.. l=2783428070175666791 .. LIEN de ma vidéo Pomme-"POISON"/Suite et fin .. : ..https://www.facebook.com/LEVEQUE.JeanPierre/videos/10206611262433374/?l=5519734733155054670 .. .. "Jean-Pierre Leveque" ..
Posted by Jean-Pierre Leveque on Thursday, March 5, 2015
Potrivit postului de televiziune francez France2, despre riscurile pe care le implică acestă frăgezire inteligentă există un singur studiu care indică dezavantajele uriaşe ale acestei modalităţi de conservare.
Proporţia anumitor nutrienţi, cum ar fi vitamina C, A, antioxidanţii etc – deosebit de importanţi pentru menţinerea stării de sănătate a organismului uman şi care ajută în lupta împotriva celulelor canceroase – a scăzut dramatic. Din cauza acestui tratament, practic merele îşi pierd gustul adevărat şi toate calităţile pe care la aşteaptă un consumator”, a precizat Stephen Morris, cercetător australian din Sydney, autorul singurului studiu despre SmartFresh.
În ciuda acestor dezavantaje şi chiar riscuri pentru consumator, niciun comerciant nu este obligat să comunice să comunice prezenţa SmartFresh-ului în merele pe care le vinde.