Mărturia șocantă a victimei criminalei de la metrou

Tânăra care a supraviețuit atacului criminalei de la metrou, precum și iubitul celei ucise au fost citați în fața instanței de apel, astăzi, în procesul în care Magdalena Șerban a atacat decizia de condamnare pe viață pronunțată pe fond de Tribunalul București. După audierea părților civile, va urma depoziția Magdalenei Șerban, apoi Curtea de Apel va pronunța decizia defiitivă.

Alexandra Anne-Mary Costache – tânăra care a reușit să se salveze – a relatat în fața Tribunalului București că imediat după atac a izbucnit în plâns, deoarece călătorii de la metrou nu au avut nicio reacție, iar ulterior, la Poliție, a fost pusă să aștepte ore în șir.

 

Supraviețuitoarea, ignorată initial

 

„M-am uitat în jur, două persoane care au văzut discutau despre acest moment. Nimeni nu a avut nicio reacţie, de parcă nu s-a întamplat nimic. Am izbucnit în plâns, dar nimeni nu mă băga în seamă. (…) Când am ajuns la Unirii un domn poliţist ne-a întrebat ce s-a întâmplat și ne-a rugat să mai așteptăm că mai avea un caz înainte, de furt de geantă. Am așteptat un timp destul de lung, vreo două ore. (…) Înainte să văd înregistrarea nu mi-am imaginat că e atât de rău și că m-a împins cu atâta hotărâre și am avut atac de panică. Un șef de la poliţie mi-a zis apoi că nu e atât de grav și probabil nu o să fie încadrată la tentativă de omor”, a relatat Alexandra Costache în fața instanței.

 

Șanse nule de reintegrare pentru criminală

 

Magdalena Șerban a avut, în cursul urmăririi penale, o atitudine oscilantă, iar în faza de judecată a arătat că recunoaște săvârșirea infracţiunilor, oferind însă o versiune diferită, arată judecătorul fondului în motivarea deciziei de condamnare pe viață. De asemenea, magistratul mai reține că șansele de reintegrare socială ale Magdalenei Șerban sunt nule. „În cazul inculpatei, care cu discernământ comite o faptă abominabilă (…)fără a regreta cele comise, șansele de a se obţine reintegrarea socială și reeducarea sunt practic nule, fiind un pericol pentru semenii săi”, se arată în motivarea deciziei.

 

După crimă, la cumpărături

 

Criminala de la metrou, așa cum este cunoscută Magdalena Șerban, a declarat în fața instanței că a avut „gânduri negre” atunci când a comis faptele. „Pe o fată care a venit mult spre mine am împins-o fără să-mi dau seama. A căzut pe șine și nu se putea ridica de acolo. (…) Toate persoanele care erau acolo au văzut că era cineva pe șine, dar nu a sărit nimeni pentru că venea metroul. Am plecat de acolo și am auzit ţipete, dar eu eram deja pe scările rulante. Apoi am plecat să-mi cumpăr pantaloni și de acolo m-a luat Poliţia. Am stat două ore să-mi cumpăr pantaloni. Nu m-am întrebat ce a păţit persoana pe care am împins-o pe șine, pe mine mă interesa să-mi gasesc pantaloni”, a spus Magdalena Șerban.