Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, a prognozat pe baza unor analize statistice, când vom avea parte de un nou seism România.
“Există o anumită distanţă în timp, egală pentru toate. Urmează ca marele cutremur să fie după 2040. Asta este. Există o realitate fizică. Dacă socotim 64 de ani de la cutremurul din 1977 rezultă 2041. Acesta este marele cutremur care poate fi în Vrancea. Nu o spun eu, asta rezultă din calcule. Nu poate fi un cutremur mai devreme, dar nu aş vrea să fiu director atunci la institutul pe care îl conduc acum”, a declarat Gheorghe Mărmureanu, citat de 3dors.ro
"Seismele au avut loc la intervale de 37 de ani, 64 de ani, 36 de ani, 102 ani, 37 de ani. Este vorba despre cutremurul din 12 iunie 1701, de 7,5 grade Richter, resimţit aproape în întreaga ţară. Al doilea mare cutremur a avut la 11 iunie 1738, a avut 7,7 grade Richter şi s-a simţit atât în Balcani, cât şi în Serbia.
A urmat cutremurul din 26 octombrie 1802, considerat cel mai mare, respectiv 7,9 grade Richter. La 23 ianuarie 1838 a avut loc un cutremur de 7,5 grade Richter, care a durat 30 de secunde.
Următorul seim mare a avut loc pe 10 noiembrie 1940, cu efecte distrugătoare mai ales la Focşani, în Moldova şi Ucraina. În fine, cutremurul din 4 martie 1977 a făcut şi cele mai multe victime, 1564 de oameni", titrează sursa menţionată.