Marko Bela a declarat ieri că a primit semnale că UDMR este dorit de către toate partidele într-o viitoare coaliţie de guvernare.
"Am primit, direct sau indirect, semnale că toate partidele ar vrea să fim şi noi în coaliţie", a declarat preşedintele UDMR, citat de RTV. El a precizat că se referă atât la afirmaţiile publice făcute de reprezentanţii formaţiunilor politice, cât şi la cele ale preşedintelui Traian Băsescu.
"N-am avut negocieri", a continuat el. "Vorbim cu fiecare partid ocazional, am discutat, dar fără înţelegeri, negocieri", a precizat Marko.
În ceea ce priveşte declaraţia liberalului Adrian Iorgulescu, potrivit căreia PNL doreşte să înceapă chiar astăzi negocierile cu UDMR, Marko a anunţat că are "disponibilitatea" de a începe colaborarea cu liberalii. Citiţi şi:
PNL joacă cu UDMR cartea negocierilor pentru guvernare
PSD ia procentele, PDL-mandatele