Marţi, 4 februarie, Facebook a împlinit 10 ani de activitate. Cea mai accesată reţea de socilizare, care a fost concepută într-o cameră de cămin de la Harvard, a ţinut să le facă o surpriză utilizatorilor săi cu această ocazie. Este vorba de o aplicaţie, care a fost folosită şi Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook.
Surpriza a constat într-o nouă aplicaţie prin care fiecare poate vedea cele mai importante momente din activitatea pe Facebook. Aplicaţia se numeşte A Look Back şi conţine cele mai populare poze sau mesaje scrise de fiecare pe Facebook, adică acelea care au strâns mai multe comentarii si LIKE-uri. Aceste momente sunt adunate sub forma unui scurt filmuleţ. “A fost o călătorie incredibilă până acum şi sunt bucuros că am făcut parte din ea. E minunat să văd cum oamenii au folosit Facebook pentru a face o comunitate reală şi a se ajuta între ei în diferite moduri”, a declarat fondatorul reţelei, Mark Zuckerberg, pentru CNet. Mark Zuckerberg, care deţine şi el un cont de Facebook, a profitat de surpriză şi a accesat aplicaţia A Look Back.