Mariza, la Sala Palatului.

Sala Palatului din Capitală va găzdui sâmbătă, 17 februarie, de la ora 20.00 un concert alături de regina recunoscută a muzicii fado. Interpretarea plină de pasiune a artistei portugheze aduce această artă pe culmi nebănuite.

Cu un suflu proaspăt şi cu noi surse de inspiraţie, pe scena Sălii Palatului Mariza promite publicului român un show de aproape o oră şi jumătate, în care va interpreta piese de pe toate materialele sale, inclusiv de pe viitorul album.

Artistă aclamată de critici și fani din întreaga lume, Mariza a înregistrat cele mai mari vânzări din istoria muzicală a Portugaliei. Ultima creaţie, albumul Mundo, a fost de două ori disc de platină, cu vânzări de peste 30.000 de unităţi. Succesul a fost urmat de premiul pentru Cel Mai Bun Artist în 2016, la Londra, un premiu oferit de prestigioasa revistă Songlines, şi la nici două săptămâni de la nominalizarea albumului pentru Latin Grammys.

Născută pe data de 16 decembrie 1973, în Mozambic, şi crescută în Portulagia, multipla nominalizată la premiile Grammy şi câştigătoare a premiului BBC pentru „Cel mai Bun Artist European”, într-un singur deceniu, Mariza a vândut peste un milion de albume şi a susţinut un număr impresionant de concerte pe întreg mapamondul.

Canaf, la Clubul Țăranului Român

Vineri, 16 februarie, de la ora 21.00, Canaf vă invită la Clubul Țăranului Român. Cu siguranță vă mai amintiți de Iulian Canaf, al cărui parcurs muzical a pornit de la ediţia din 2012 a concursului „Vocea României”. Atunci, elevul Loredanei a impresionat cu o interpretare plină de personalitate și pasiune, iar în cariera sa au urmat multe concerte și evenimente. Canaf a cântat cu nume ale blues-ului precum AG Weinberger, Sugar Blue, Eldad Tarmu, Henry Franklin sau John Marshall, iar în 2016 a cântat la Sala Palatului în deschiderea concertului The Original Blues Brothers (SUA).

Teo, Vio și Costel, show la Sala Palatului

Nume deja cunoscute iubitorilor de standup comedy, Teo, Vio și Costel ne vor amuza cu un show la Sala Palatului pe 18 februarie, de la ora 20.00. Seara va fi deschisă de Alex Mocanu și Toma Alexandru. 2018 aduce o premiera pentru cei trei artiști: ei urcă pe scena cu spectacolul „Mare Show La Palat”.

„Este provocarea pe care ne-am dat-o nouă. Dacă în Club 99 adunam peste 3.000 de spectatori lunar, am vrut să vedem toți acești oameni reuniți într-o singură seară. Noi suntem aceeași. Senzația, însă, va fi cu totul nouă. Sau cel puțin așa credem noi”, spune Teo.