Marius Șumudică a ajuns la Urgențe. Tehnicianul a acuzat probleme de sănătate

Marius Șumudică Sursa foto: EVZ

Tehnicianul Marius Șumudică a ajuns la spital, în Turcia, după ce a acuzat o stare de rău. El va fi supus unor investigații medicale, iar în funcție de evoluția stării sale de sănătate va fi pus sub tratament.

Marius Șumudică a acuzat o serie de probleme medicale încă din momentul în care a ajuns în Turcia, săptămâna trecută. El s-a simțit din ce în ce mai rău, astfel că a fost internat la spitalul Sani Konukoğlu. Anunțul a fost făcut chiar de oficialii clubului Gaziantepspor cu care este sub contract.

Marius Șumudică acuză probleme de sănătate

Potrivit reprezentanții clubului de fotbal din Turcia, Şumudică a revenit în Turcia săptămâna trecută, când era deja bolnav. El s-a simțit mai rău, în ultimele zile, astfel că a fost supus unor analize medicale. Iar mai apoi s-a decis să fie tratat și monitorizat, într-o unitate spitalicească. Sunt semne, au mai arătat reprezentanții clubului de fotbal, că tehnicianul își revine.

„Îi urăm directorului nostru tehnic Marius Sumudică însănătoşire grabnică”, a precizat clubul turc.

Antrenorul român și-a schimbat biletele de avion și a amânat revenirea în Turcia pentru că a fost testat pozitiv la coronavirus. Antrenorul român a dorit să fie prezent la pregătirile pentru partida cu Pendikspor, numai că nu a fost lăsat să urce în avion. El și-a petrecut revelionul în țară.

„M-au băgat în nu știu ce bază de date și mi-au spus că nu am voie să urc în avion. OK, am încredere deplină în staff, Petre Cristian, Gabi Mărgărit, Florin Tene și Ciprian Moscu, dar e altceva să fiu și eu acolo. Probabil că pe 2-3 ianuarie o să ajung, pe 5 avem meci”, declara Șumi pe aeroport, pe 28 decembrie.â

Antrenorul s-a simțit rău după meci

Ulterior, Marius Șumudică a fost depistat cu pneumonie, dar cu toate acestea a stat vineri pe banca tehnică la jocul cu Pendik (2-2). Două zile mai târziu, după meci, el s-a simțit iar rău. Cum starea sa de sănătate a s-a înrăutățit, s-a luat decizia internării în spital.  Imagini cu Șumudică aflat pe patul de spital au fost publicate, în premieră, de cotidianul local Gazispor.

De asemenea, se pare că starea de sănătate i-a fost afectată și de rezultatul pe care l-a înregistrat echipa sa, Gaziantep în fața propriilor suporteri.

În prezent, Marius Șumudică se află la Sani Konukoğlu Hospital și deja se simte mai bine. El nu ar trebuie să stea prea mult internat. Mai ales că urmeză o nouă partidă foarte dificilă pentru echipa sa. Duminica viitoare, Gaziantep va juca, tot acasă, împotriva liderului din Super Lig, Fenerbahce.

Fotbal Sursa foto: (X) Twitter

Marius Șumudică enervat de ultimul egal

Gaziantep a condus Pendikspor cu 2-0 din minutul 49, după golurile marcate de Denis Drăguș și Ogun Ozcicek. Ecipa clasată pe penultimul loc a egalat, pe final. Golurile oaspeților au fost marcate de Erdem Ozgenc (în minutul 77 din penalty) și de Erencan Yardimci (minutul 80).

Pentru Gaziantep a fost al doilea meci consecutiv, jucat acasă, pe care l-a încheiat la egalitate, după ce a condus cu 2-0. Precedentul joc a fost împotriva celor de la Adana Demirspor, scor 2-2.

După meci, Marius Șumudică și-a criticat jucătorii pentru că nu au gestionat avantajul și au preferat să se retragă în loc să atace.

„Am condus cu 2-0, iar adversara trebuia să primească un cartonaș roșu, însă asta nu e o scuză. Trebuia să închidem jocul după ce am ajuns la 2-0. În mod normal, acum ar fi trebuit să avem 24 de puncte. Nu trebuie să mai repetăm aceste greșeli acasă. Le-am spus jucătorilor să urce când conduceam, dar ei se retrăgeau. Nu pot să înțeleg”, a spus Marius Șumudică