Marius Niculae, căpitanul lui Dinamo, a declarat după meciul din această seară cu Rapid (scor 2-0) că îi dedică această victorie unui artist celebru de pe scena românească a rap-ului, Nimeni Altu'.
"Îi dedic victoria lui Nimeni Altu', i-am ascultat noul album. Am jucat pentru noi în primul rând. Şi pentru fani, pentru că sunt supăraţi. Mai am un singur obiectiv, să bat Steaua sau FCSB, cum se numeşte acum. Era foarte important să câştigăm astăzi. Era un derby şi veneam după o serie nefastă, în care nu am reuşit să marcăm. E o bucurie mare, o descătuşare, pentru că am avut şi ghinion în unele meciuri. E bine că am câştigat, am început meciul bine şi am marcat. Ştiam că vor cădea fizic pe final şi dacă forţam cred că le mai înscriam", a declarat Niculae, la final.