Marius Lăcătuș, fost antrenor al Stelei, a fost criticat de Adrian Neaga, unul dintre jucătorii cu care a lucrat în Ghencea.
Marius Lăcătuș a ales să lucreze la echipa înființată de CSA Steaua și s-a dezis de gruparea lui Gigi Becali, pe care a pregătit-o în trei mandate. Adrian Neaga, unul dintre foștii elevi ai „Fiarei”, a spus că nu este normală atitudinea antrenorului, care a ales să lucreze în Ghencea.
„Îmi pare rău că am văzut oameni care au antrenat la Steaua şi acum spun că asta nu e Steaua. Îmi pare rău, nu vreau să intru în polemică, dar toţi cei care am fost la Steaua, jucători şi antrenori, am jucat la Steaua care e în momentul de faţă în prima ligă. Eu am jucat la Steaua care e în Liga 1 în momentul de faţă. Asta e Steaua, pentru că nu s-a făcut o pauză, cum s-a făcut la alte echipe, şi Steaua e aceeaşi pe care o ştie toată lumea. E câştigătoarea Cupei Campionilor, în 1986, e semifinalista Cupei UEFA, în 2006. Nu mă interesează ce se întâmplă, să se facă altă echipă a Armatei. Pentru mine, Steaua e cea patronată de Becali”, a spus Neaga la Digi Sport.