Consiliul de Administraţie al Transelectrica a decis ieri numirea lui Marius Ion Mateescu în funcţia de director general interimar al companiei, până la ocuparea postului în condiţiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, conform unui comunicat publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.
Mateescu îl înlocuieşte pe Octavian Lohan, care îşi reia funcţia de director general adjunct.
Octavian Lohan a fost numit director general interimar al Transelectrica în februarie 2012 după ce Consiliul de Administraţie al companiei a aprobat "demisia de onoare" a lui Horia Hăhăianu din această funcţie.
Marius Ion Mateescu a fost director Planificare şi Dezvoltare Reţea Electrică de Transport şi Accesare Fonduri Europene la CN Transelectrica SA (din iunie 2011 până în prezent), director Tehnic Teletrans SA Operator de telecomunicaţii şi IT - Filiala Transelectrica (2009-2011), manager Suport reţea, zona de sud, Vodafone Romania SA (1997-2009), iar anterior a lucrat în industria IT&C. Este licenţiat al facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii Institutul Politehnic Bucureşti.
"Alături de colegii mei şi împreună cu Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri vom continua programul de investiţii în scopul funcţionării sigure şi stabile a reţelei de transport în contextul integrării surselor regenerabile de energie şi al creşterii performanţei în operarea sistemului electroenergetic. Reţeaua electrică de transport reprezintă coloana vertebrală a sistemului electroenergetic din România şi realizează interconectarea producătorilor de energie cu reţelele de distribuţie, cu marii consumatori şi cu sistemele electroenergetice învecinate. În acest sens, vom demara proiectele strategice de dezvoltare şi protejare a infrastructurii critice electroeneregetice şi de implementare a unor soluţii tehnice care vor face ca Transelectrica să aibă peformanţe cel puţin egale cu ale oricărui operator modern din Europa", a declarat Marius Ion Mateescu.
Statul român deţine 73,6% din acţiunile Transelectrica, Fondul Proprietatea - 13,4%, iar cota de acţiuni care se tranzacţionează liber este de 12,8%.