Andreea MArin a făcut dezvăluiri despre un eveniment extrem de dificil prin care este nevoită să treacă. Vedeta va fi nevoită să suporte o operație delicată în aproximativ o lună.
Până acum vedeta s-a ferit să dea prea multe detalii despre această operație, pentru că și-a dorit ca medicii să ăi facă toate investigațiile medicale necesare.
Andreea Marin a mărturisit, într-un interviu pentru un post de televiziune, că va trebui să ajungă pe masa de operație, pentru a-i fi extirpată o formațiune din zona cervicală.
„Da, desigur, astfel de vești sunt puțin exagerate. Nu e nimic grav, astăzi am făcut RMN-ul, a fost bine. Nu e o formațiune care să mă ducă cu gândul către probleme. Am o cocoașă care nu e bine să fie în zona cervicală. Peste o lună voi face operația, totul va fi bine, e o problemă temporară. Mai greu mi-a fost să stau în aparatul de RMN astăzi, să fiu sinceră. Oamenii m-au liniștit pentru că nu mai puteam respira. Nu mă panichez, dar sunt un om practic și rămân în felul acesta și în privința problemelor de sănătate. Eu sunt de părere că e mai bine să știu mai din timp, când pot să fac ceva. Am vreo 5-6 operații, făcute de nevoie, nu te joci când e vorba de sănătate. Avem datoria și față de copii noștri să le aratăm că așa trebuie făcut”, a declarat Andreea Marin, la Răi Da’ Buni.