Un studiu publicat recent arată o legătură între numărul de prieteni pe care îi ai şi dimensiunea lobului frontal, situat chiar deasupra ochilor: cu cât această porţiunea de creier este mai mare, cu atât eşti predispus la o reţea de prieteni mai mare. Este pentru prima oară când un studiu pune pe seama mărimii creierului abilităţile noastre sociale.
Cercetarea a fost realizată de profesori de la Oxford şi Liverpool cu ocazia centenarului Academiei Britanice, iar concluziile au fost publicate în urmă cu câteva săptămâni în publicaţiile de specialitate.
Profesorii care au condus studiul au precizat că, pentru a cultiva relaţiile de prietenie, este necesar un set de abilităţi cognitive. Cercetătorii se referă aici la abilităţile fiecăruia de a trece informaţiile prin procesul minţii (mentalising) şi de a citi gândurile (mind-reading) - o abilitate care permite să înţelegi la ce se gândeşte cel de lângă tine. Aceste calităţi cognitive au un rol determinant în relaţiile de comunicare şi de socializare. Pentru realizarea acestui studiu, 40 de persoane s-au oferit voluntare şi au fost supuse la un RMN, în ideea de a li se măsura dimensiunea lobului frontal. Participanţii au fost rugaţi să facă o listă cei cu care au socializat în ultimele şapte zile, cu excepţia celor de la birou. "Am descoperit că persoanele care aveau mai mulţi prieteni, nu doar simple cunoştinţe, puteau mentaliza mai uşor sarcinile pe care le dădeam şi aveau un volum neural mai mare al lobului frontal. Lobul frontal al creierului al omului s-a mărit substanţial în ultimii 500.000 de mii de ani. Prin înţelegerea acestei legături între numărul de prieteni şi mărimea creierului obţinem informaţii despre procesele prin care omul a ajuns să aibă un creier mai mare decât al altor primate", explică profesorul Robin Dunbar, de la Universitatea Oxford, conform publicaţiei Science Daily.