Marile companii cer ajutorul UE

Pentru a face faţă crizei economice mondiale, 47 de mari companii au cerut sprijin din partea statelor membre ale Uniunii Europene, anunţă RTV.

Oficialii companiilor au cerut mai multe stimulente bugetare, programe de investiţii şi reduceri de impozite.

Printre cele 47 de companii se numără firma finlandeză Nokia, firmele franceze Saint-Gobain şi Renault şi întreprinderile germane SAP şi Siemens.

Într-un comunicat comun, reprezentanţii firmelor au subliniat necesitatea unor noi decizii pe fondul crizei financiare globale.

Ei au declarat că susţin şi acceptă strategiile prezentate la sfârşitul săptămânii de liderii G20, care grupează ţările dezvoltate şi cele cu economii emergente.

Cu toate acestea, companiile au nevoie de măsuri precise şi care să meargă mult mai departe.

Printre solicitările companiilor se numără noi scăderi ale dobânzilor cheie, garantarea accesului la creditare şi efectuarea unor paşi în negocierea privind liberalizarea comerţului mondial.

Unul dintre semnatarii comunicatului a atras atenţia că actuala criză se anunţă a fi lungă şi că nu se va ieşi din ea în câteva luni.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Nokia a criticat planurile de relansare economică ce tind să favorizeze doar anumite sectoare industriale. El a dat exemplul Germaniei, unde eforturi politice vizează în special industria auto.