Culturile de MARIJUANA sunt atât de înfloritoare, încât au dat naștere unei INDUSTRII de milioane de dolari

California luptă cu explozia industriei de marijuana, în timp ce fermierii legali plătesc 10 milioane poliției pentru a prinde cultivatorii ilegali

Patru bărbați au început să cultive marijuana în zona rurală din California de Nord, când șase polițiști de la biroul șerifului au intrat pe proprietatea lor, cu armen, i-au arestat și au tăiat 150 de tufișuri de plante de canabis cu macetele.  

„Aș putea face asta în fiecare zi, dacă aș avea suficienți oameni”, a spus șeriful din Calaveras County, Rick DiBasilio, în timpul operațiunii de lângă orașul Copperopolis, la două ore est de mers cu mașina din San Francisco. Autoritățile locale au tăiat, anul acesta, 30.000 de plante ilegale cultivate fără permise legale, doar în California, iar oficialii se gândesc să schimbe politicile privind culturile de marijuana, pentru că acestea s-au întins la scară largă în toată țara, scrie Daily Mail. 

„Sunt atât de mulți”, a spus șeriful despre fermierii ilegali. „Nu se termină niciodată”.  

Marijuana a divizat profund statul California, care are probleme financiare, la fel ca și în alte state americane unde oamenii au început să cultive deschis marijuana și să preia controlul unor cartiere. 

DiBasilio estimează că acel comitat, care are 44.000 de locuitori, are cel puțin 1.000 de ferme ilegale, față de cele câteva sute care au permise sau sunt în procesul de a le obține. Afluxul de culturi de marijuana a condus la o nemulțumire în rândul localnicilor și oficialii din zonă au fost demiși, în urma unor proteste, pentru că au aprobat cultivarea marijuanei. 

Fermierii legali spun însă că ajuta economia locală și au amenințat cu procese în instanță, dacă se va încerca interzicerea lor. 

California urmează să emită licențe în ianuarie, pentru creșterea, transportul și vânzarea de marijuana în scopuri de agrement, la 20 de ani după ce acest stat a autorizat pentru prima oară consumul de marijuana, la recomandarea medicului. 

Fermierii au acum dreptul de cultiva marijuana pentru consumul de recreere, anul viitor, dar li se cere să obțină permise locale, înainte de a cere o licență de la stat, ceea ce a stârnit nemulțumiri în zonele respective. 

Calaveras County a legalizat cultivarea marijuanei medicale anul trecut, pentru a taxa sutele de ferme care au apărut în regiune, după ce un incendiu a distrus în 2015 mai mult de 500 de case. 

Oficialii se așteaptau să primească 250 de cereri până la finalul lui 2016. Au primit 770. Circa 200 de cereri au fost aprobate, un număr similar au fost respinse și altele așteaptă încă rezultatul analizelor. 

Șeriful primește circa 10 milioane de dolari în taxe și impozite plătite de fermierii legali, pentru a distruge fermele ilegale, multe fiind marcate pe hartă de departamentul șerifului din aer. Noua industrie a înflorit și în privința altor produse: generatoare de curent, sisteme de iluminat grădina, sisteme de irigație, camioane pentru udat drumul până la recoltă pentru a disipa mirosul specific al marijuanei, corturi, remorci și alte rulote pentru muncitorii temporari. Departamentele de grădinărit ale magazinelor locale de feronerie sunt acum aprovizionate cu produse pentru ferme.

Oficialii poliției au anunțat că au găsit, în raidurile lor, pesticide interzise în SUA, folosite de ferme  „A schimbat modul nostru de viață”, a spus Bill McManus, șeful unei organizații care cere interzicerea marijuanei în Calaveras County. „Efectele asupra mediului încojurător sunt absolut atroce”, a declarat el. 

Asociația Cultivatorilor din California a estimat la circa 3.500 numărul fermierilor în comitatele Humboldt, Mendocino și Trinity, care au solicitat permise și vor putea primi licențe de stat. 

Alți 29.000 de fermieri nu s-au obosit cu birocrația, spune asociația. Șeriful din Mendocino, Tom Allman, s-a plâns că legile din regiunea sa care permit culturile este prea „blândă” și atrage criminalitate, acte de violență, inclusiv crime în rândul lucrătorilor din ferme. 

Doi femrieri au fost arestați și acuzați de oferire de mită, pentru că au vrut să-i dea șerifului Jon Lopey un milion de dolari, ca să le lase fermele în pace.