Desemnată, recent, cea mai bună actriţă, ea recunoaşte că premiul nu o ajută.
Când Mariana Mihuţ urcă pe scenă, sala din Teatrul Bulandra este plină. Spectatorii îşi cumpără biletele în avans, ca să poată să râdă sau să plângă la piesele ei. Recent, a fost desemnată din nou "Cea mai bună actriţă", de către UNITER. Evz: Cum influenţează un premiu UNITER cariera unui actor? Mariana Mihuţ: În niciun fel, pentru că este vorba de teatru. Poate că un premiu Oscar ridică ştacheta şi prestigiul, evident, al unui actor american. Un premiu UNITER sigur că este o recunoaştere mai ales a calităţii muncii mele, dar nu mă ajută cu nimic a doua zi la spectacol. O iau tot de la zero de fiecare dată. De fapt, teatrul de asta este unic şi minunat, pentru că o iei întotdeauna de la zero. Niciodată un spectacol nu seamănă cu celălalt. Practic sau tehnic, un premiu nu mă ajută. Ba din contră, se gândeşte lumea "ia să vedem, ce a avut actriţa asta de i-au dat ăştia premiu?". Şi este şi firesc pentru că tocmai, repet, este vorba despre teatru.
În trecut, nominalizările la premiile UNITER au generat şi plângeri. Dumneavoastră sunteţi mulţumită? Nu foarte mulţumită, pentru că ideea acestui spectacol şi realizarea lui se datorează unui foarte mare regizor şi unui foarte bun prieten de-al nostru, Yuriy Kordonsky. Pentru că a apărut cu două spectacole – eveniment în festival. Cu al nostru nu a apărut, dar ar fi meritat să apară şi „Îngropaţi-mă pe după plintă”. Cred că ar fi fost normal să fie nominalizat şi pentru regie. Iată că spectacolul de la Sibiu a luat premiu şi e tot spectacolul lui Kordonsky, dar el nu apare ca nume la nominalizări. Poate că sunt eu subiectivă, dar un om atât de deosebit şi un artist atât de deosebit cum este Kordonsky, care să vină de drag, pentru că iubeşte actorii români, e un lucru mai rar. Şi atunci, cred că e normal să fie preţuit. Există actori cu care v-aţi dori să lucraţi şi nu aţi făcut-o până acum? Nu prea. Sunt actori de la teatrul maghiar cu care mi-ar plăcea să lucrez, dar eu nu ştiu maghiară. Am jucat aproape cu toţi marii actori. Îmi pare rău că nu am lucrat şi cu toţi regizorii foarte mari ai acestei ţări, dar cu majoritatea am colaborat.
Care e piesa dvs. de suflet din ultimul an? "Îngropaţi-mă pe după plintă". Trebuie să îţi şi placă să faci ceva care te chinuie atât de tare. Formaţi un cuplu de foarte lungă durată cu domnul Rebengiuc. Care este secretul? Nu pot să vă spun, pentru că habar n-am. Nu ştiu de ce ţine de atâta amar de vreme – sigur că ştiu, pentru că avem amândoi răbdare. De fapt, e vorba de o anumită chimie care probabil că are loc între două suflete şi asta se suportă vreme mai îndelungată sau se respinge. Nu v-au atins niciodată scandalurile, mondenităţile... Am depăşit vârsta de interes pentru doamnele de la coafor. Nu mi s-a întâmplat, şi ferească Dumnezeu, bat în lemn, nu îmi place. Mi se pare ceva de atât de prost gust să îţi etalezi viaţa în public, încât numai pentru acest motiv îi mulţumesc lui Dumnezeu că am vârsta pe care o am. Cum rezistă teatrul în faţa ebook-urilor, show-urilor, etc.? Ăsta-i secretul teatrului. Oamenii vin să vadă pe viu situaţii de viaţă sau să asculte poezie, să se emoţioneze, să râdă sau să plângă din tot sufletul. Asta se întâmplă mai rar cu celelalte arte. Teatrul este unic, în acest sens.
Ce părere aveţi despre piesele de teatru jucate în spaţii neconvenţionale? Unele sunt foarte bune şi e bine că se joacă teatru şi în spaţii neconvenţionale. Şi eu am jucat de câteva ori şi în străinătate, şi în ţară. Mi se pare un lucru remarcabil şi foarte binevenit. Dacă oamenii s-au săturat de sălile de teatru obişnuite, dă-le teatru, dar condiţia este să fie de calitate şi textul, şi interpretarea. Se poate juca teatru oriunde, numai să ai ceva de spus. Aţi văzut vreo piesă de acest gen? Sigur că da. Am fost la Green Hours. Cred că una din piese era scrisă de Lia Bugnar - este una dintre preferatele mele. E o artistă minunată şi un om minunat. Piesa era cu Dorina Chiriac, cu foarte multe tinere talentate. Nu pot să mă mai duc acolo pentru că se fumează. Şi eu am fumat, acum mulţi ani, dar am făcut o alergie şi nu mai suport fumul de ţigară, din păcate. Mai stă domnul Rebengiuc toată ziua pe internet? Da. Pe dvs. nu vă tentează? Nu. Am laptopul meu, care stă bine mersi în dulapul lui şi prefer să îmi cumpăr cărţi şi să citesc. Corespondenţa mi-o rezolvă Victor.
"Aproape sigur este că la 15 iunie va veni Andrei Şerban şi vom relua, sub o altă formă, «Regele Lear», cu distribuţia total feminină, ca şi data trecută", anunţă Mariana Mihuţ
"Foarte greu ies din casă"
Aţi spus că ieşiţi în societate doar dacă vă interesează ceva cu adevărat. Care sunt acele ocazii? Aşa este. Atunci când mă întâlnesc cu nişte oameni care mă interesează, care au ceva de spus şi care îmi spun mie ceva. Când sunt nişte împrejurări în care se întâmplă un eveniment, de asemenea, care mă interesează sau este vorba de premiera unui film sau a unui spectacol la care ţin să fiu de faţă. Altminteri, foarte greu ies din casă. Prefer să citesc, să mă odihnesc sau să stau cu nepotul meu. Am văzut foarte mulţi tineri în public la piesele dvs... La Teatrul Bulandra, de foarte multă vreme, vin tineri... La "Îngropaţi-mă pe după plintă" este vorba despre o babă şi un nepot şi e plin. Sunt copii care au venit a 15-a oară la spectacol.
CARTE DE VIZITĂ
MARIANA MIHUŢ, Actriţă
- Actriţă la Teatrul Bulandra din 1972
- A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti, promoţia 1964
- A jucat în peste 30 de piese de teatru şi în cinematografie
- La vârsta de 69 de ani, deţine mai multe premii UNITER