Marian Iancu a turbat: "Arbitrii m-au furat!"

FC Timişoara s-a încurcat ieri, acasă, de Astra, scor 2-2. Şeful bănăţenilor a făcut din nou ceea ce ştie mai bine: un scandal imens.

Echipa FC Timişoara a fost la un pas, ieri, de primul eşec în acest sezon al Ligii I, contra Astrei Ploieşti. Meciul de pe Stadionul "Dan Păltinişanu" s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, şi le-a răpit bănăţenilor şansa de a trece pe primul loc în clasament fie şi numai pentru câteva ore.

Astra şi-a dovedit încă o dată renumele de "încurcă-lume" pentru echipele cu pretenţii, iar antrenorul Tibor Selymes i-a mai dat indirect o mână de ajutor prietenului Dorinel Munteanu, omul alături de care "ara" banda stângă la echipa naţională în anii ’90.

"M-au lăsat fără nicio putere"

Prahovenii au condus cu 2-0 până în minutul 72, dar "albvioleţii" au revenit şi şi-au salvat invincibilitatea, rămânând în grupul celor patru formaţii care n-au pierdut în campionat în acest sezon, alături de Litex Loveci (Bulgaria), FC Porto (Portugalia) şi Sant Julia (Andorra).

"Nu mai suport campionatul acesta, este o ruşine! Este campionatul arbitrilor. M-au lăsat fără nicio putere, m-au lăsat şi fără puterea de a mă apăra. Sunt trei etape consecutive în care suntem dezavantajaţi clar. Alexa nu trebuia eliminat! S-a văzut că nu a fost intenţie, nici nu a fost un atac dur. De asemenea, am fi meritat o lovitură de la 11 metri, la scorul de 0-1", a tunat şi a fulgerat Marian Iancu, în stilul său grotesc. "Jucătorii mei au făcut pasul înapoi, deşi eu nu le-am cerut asta", s-a dezvinovăţit Tibor Selymes. LIGA I FC Timişoara - Astra Ploieşti 2-2 Zicu (73 - penalty), Zăgrean (80) / Miranda (17), N’Doye (64 - penalty)

FC Timişoara: Pantilimon 5 - Helder 4, Luchin 4, Cisovsky 5, Ignjatijevici 4, Curtean 4 (56, Tameş 4), Alexa 4, Bourceanu 5 (89, Nikolici), Magera 5, Axente 4 (46, Zăgrean 6), Zicu 7. Antrenor: Dusan Uhrin jr.

Astra: C. Grigore 5 - Măţel 6, Mihalache 5, L. Goian 5, J. Morais 5, Takayuki 5, N’Doye 7, Strătilă 6 (85, Fatai), Tigoianu 6 (82, Oprsal), Budescu 5 (29, Al. Stan 5) Miranda 6. Antrenor: Tibor Selymes.

Arbitri: G. Ionescu 5 - Fl. Ungureanu 6, I. Radu 6; Eliminat: Alexa (90+1). Stadion: "Dan Păltinişanu" - Timişoara; Spectatori: 5.000.

DERBY-UL ETAPEI

Remiza nimănui

Meciul Oţelul - FC Vaslui, considerat derby-ul etapei a 24-a, a fost o cruntă dezamăgire şi s-a terminat cu un rezultat de egalitate, scor 0-0, rezultat care nu ajută pe niciuna dintre combatante. Echipele de pe locul întâi şi trei au oferit o nouă dovadă că fotbalul din liga lui Mitică nu face nici doi lei, nicidecum milioanele de euro pe care Dumitru Dragomir le-ar vrea de la televiziuni.

Singura mare ocazie a partidei a venit în minutul 84, când gălăţeanul Giurgiu l-a pus serios la treabă pe portarul vasluian Kuciak. Gazdele au tras primul şut pe poarta adversă abia în minutul 67, execuţia aparţinându-i lui Viglianti. Meciul a fost aprig, dar şi foarte fragmentat.

Liga I

Oţelul Galaţi - FC Vaslui 0-0

Oţelul: Grahovac 6 - Râpă 5, Sg. Costin 6, Perendija 5, Sălăgeanu 6, I. Neagu 6, Giurgiu 5, Antal 5 (78, Iorga), Viglianti 5 (90+1, Punosevac), S. Ilie 5, G. Paraschiv 5 (52, M. Pena 5). Antrenor: Dorinel Munteanu.

FC Vaslui: Kuciak 6 - Papp 6, Cânu 6, Genchev 6, Milanov 6, Ad. Gheorghiu 5 (79, Bălace), R. Costin 6, Milisavljevici 5, Wesley 6, Y. Bello 5 (90, Pouga), Adailton 5. Antrenor: Viorel Hizo.

Arbitri: O. Haţegan 6 - E. Dumitrescu 6, M. Orbuleţ 6. Stadion: "Oţelul" - Galaţi; Spectatori: 12.000.