Marian Iancu, patronul echipei FC Timişoara, a luat foc după meciul pierdut de bănăţeni, joi seară, pe teren propriu, cu englezii de la Manchester City, scor 0-1, în manşa întâi din play-offul Ligii Europa.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Mario Balotelli, în minutul 72. Iancu a învinuit arbitrajul neamţului Floryan Meyer, acuzându-l că nu a dictat cel puţin o lovitură de pedeapsă pentru timişoreni.
"Suntem o ţară prea mică"
Iancu spune că arbitrii au fost intimidaţi de numele lui Manchester City, echipă patronată de un multimiliardar din Emiratele Arabe Unite, care a cheltuit sume colosale.
"La banii pe care îi investeşte patronul de la Manchester City, nu cred că se punea problema echipei învingătoare. Bine, am făcut şi noi greşeli, dar am jucat tactic foarte bine. La câţi bani au investit, la ce să ne aşteptăm? Că se dă vreun 11 metri? Să fim serioşi. Nici dacă aveam zece penalty-uri nu se dădea vreunul. Suntem o ţară prea mică. Nici nu sunt supărat, ce putem să le zicem?", a afirmat Iancu.
"Elefantul" n-a ratat ocazia să sară şi la gâtul lui Mircea Sandu, preşedintele FRF.
"Avem un preşedinte de federaţie care l-a susţinut pe Platini, dar probabil că şi-a primit răsplata prin acea cooptare în Comitetul Executiv UEFA. Mircea Sandu e doar un «Jolly-Jocker». Când a venit la noi, la meciul cu Anderlecht, Platini dorea să vadă cum luăm noi gol. Mă chemase să vin şi eu la o sindrofie a lor, la un şpriţ, dar nu m-am dus. Le-am tras înjurăturile de rigoare în română", a mai spus Iancu.