CEREMONIE. Creatoarea de modă Maria Marinescu s-a căsătorit religios, sâmbătă, cu omul de afaceri de origine franceză Frank Colin, la Castelul Pavillon de Musique de la Comtesse du Barry, în apropiere de Paris, potrivit ziarului „Libertatea”.
Maria Marinescu (31 de ani) și Frank Colin (37 de ani) s-au cunoscut într-un club din București, iar la trei luni de relație, cei doi s-au cununat. Tânăra creatoare de modă a mai fost căsătorită cu Ion Ion Țiriac, însă mariajul a eșuat după numai trei luni. Printre cei 150 de invitați s-au numărat și vedete autohtone printre care Andreea Esca, Anastasia Soare sau Alexandra Nechita (supranumită „micuța Picasso”).