Maria Ciobanu, marea doamnă a folclorului românesc, a anunțat că s-a retras din muzică și se va dedica familiei de-acum încolo. Aceasta a remenorat amintirile care au bucurat-o cel mai mult, dar și anumite episoade care au tulburat-o și i-au marcat existența.
De-alungul carierei sale a adunat multe amintiri frumoase, însă și experiențe care i-au marcat existența. Cel mai urât episod pare să fie acela în care a fost dată afară din propria casă, iar cel mai frumos a fost împăcarea cu Ion Dolănescu.
”Am avut multe dezamăgiri, dar cea mai mare durere am simţit-o când am fost dată afară din casa în care am locuit peste 25 de ani. Credința în Dumnezeu m-a ajutat mereu să merg mai departe, mai ales că eu am pierdut patru case la viața mea. Sile Dinicu, Dumnezeu să-l ierte!, când și-a pierdut casa, de supărare, a paralizat și a murit. Pe mine m-a întărit Domnul și m-a susținut familia”, a declarat Maria Ciobanu pentru revista Taifasuri, citat de cancan.ro.
Maria Ciobanu a început să cânte de mic copil...
Cântăreața Maria Ciobanu s-a născut 3 septembrie 1937, în satul Hătăroaia din comuna Roșiile, județul Vâlcea. A început să cânte de mic copil, la îndemnul tatălui său, fiindcă acesta spunea adesea: ''O voi trimite la București și o voi face mare artistă!'', potrivit biografiei postate pe pagina oficială de Facebook a artistei.
Astfel, în aprilie 1962, Maria Ciobanu a fost primită în Ansamblul Ciocârlia din București, unde și-a desăvârșit calitățile vocale și interpretative. A făcut apoi parte din Ansamblul "Doina Ilfovului" și a colaborat cu alte numeroase ansambluri de cântece și dansuri populare din Capitală și din țară.
Maria Ciobanu a cântat și în fostele state Iugoslavia, Cehoslovacia, URSS, dar și în SUA, Israel, Austria, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Malta, etc., precizează site-ul bestmusic.ro.
Dintre numeroasele melodii populare care fac parte din repertoriul artistei amintim: ''Șarpe, șarpe de dudău", "Azi noapte când m-am culcat", "Mult mi-i drag mie Mărin", "Ia-mă dor și du-mă, du-mă!", hăulitele "A naibii e iubitu", "Spune-mi neică, mergi, nu mergi?", "Hăulesc gorjencele", "Lie, ciocârlie" și multe altele. După ce a interpretat în stil propriu melodia ''Lie, ciocârlie'', în 1973, Maria Ciobanu a fost numită ''Ciocârlia cântecului popular românesc''.