Marea ţeapă de la Bechtel. Firma lui Clotilde Armand încasează degeaba 300.000 de euro, lunar, de la statul român

Scenariu incredibil, Compania Națională de Drumuri a plătit consultanță de peste 22 de milioane de euro pentru 0 km din autostrada Transilvania, în ultimii șase ani. Chiar dacă lucrările pentru autostrada Transilvania au fost abandonate din vara anului 2011 până la începutul lui 2014, consultantul Egis, firmă condusă de Clotilde Armand (USR), a încasat aproape 20 de milioane de euro pentru supervizarea lucrărilor inexistente. Firma va încasa bani ca și cum ar superviza lucrări pe 415 kilometri

Cel mai păgubos contract din istoria României, autostrada Transilvania, încă produce găuri în buget. După ce am plătit aproximativ 1,2 miliarde de euro pentru 52 de km de autostradă finalizați și am trimis acasă americanii de la Bechtel, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR) plătește francezilor de la Egis supervizarea unor lucrări inexistente. Contractul cu firma de consultanță va fi valabil până când autostrada va fi gata și juriștii CNAIR nu au găsit soluția să-l rezilieze, odată cu cel cu Bechtel.

Ultimul kilometru, inaugurat în 2010

Ultimii 1.000 de metri din autostrada Transilvania au fost inauguraţi la sfârșitul anului 2010. Anul următor, constructorul Bechtel a oprit lucrările pe motiv că CNADNR nu plătește facturile pentru lucrările efectuate. Contractul pentru lucrările autostrăzii Transilvania cu Bechtel a fost reziliat în 2013. Din datele CNAIR, în perioada 2012-2016, francezii de la Egis au depus facturi în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro pentru supervizarea lucrărilor de construcție pentru autostrada Brașov-Cluj-Borș, conform contractului nr. 2562 semnat în 30 august 2004.

La mijlocul fiecărei luni vine factura Egis

În prezent, oficialii CNAIR primesc la mijlocul fiecărei luni facturile pentru supervizarea lucrărilor de construcţie a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş. Valoarea acestora variază între 1,2 și 2 milioane de lei. În 2016, conform facturilor afișate pe site-ul CNAIR, Egis a facturat aproximativ 4,5 milioane de euro pentru supervizarea lucrărilor de construcţie a autostrăzii Braşov – Cluj – Borş. Din cei 20,5 milioane de lei, bani ce ar fi trebuit să ajungă în conturile Egis Scetauroute, doar 12,5 milioane de lei au fost încasaţi. Restul, 8 milioane de lei reprezintă facturi neacceptate la plată de CNAIR. Dacă tot nu mai avem contract de construcție pentru autostrada Transilvania cu Bechtel, am întrebat oficialii CNAIR de ce nu reziliază contractul de supervizare lucrări de construcție autostrada Brașov- Borş parafat în august 2004. „Având în vedere că lucrările la acest obiectiv de investiţii nu sunt finalizate, J.V. Egis Route Scetauroute – Egis International asigură servicii de consultanţă în continuare. Consultantul J.V. Egis Route Scetauroute – Egis International a stornat sume facturate în perioada martie 2009 şi până în prezent, neacceptate la plată de către CNAIR S.A., din cauza depăşirii unităţilor de timp prevăzute în contract”, ne-au răspuns oficialii CNAIR.

CNAIR decontează încă „90 de ani” facturi

După 13 ani de la începerea lucrărilor autostrăzii Transilvania, abia 52 km sunt finalizaţi. În ritmul în care s-a lucrat până acum, restul de 363 de km de autostradă, între Brașov-Cluj- Borș, se finalizează în 90 de ani. La începutul acestui an, J.V. Egis Route Scetauroute – Egis International a depus la CNAIR încă o factură în valoare de 1,9 milioane de lei pentru supervizarea lucrărilor la autostrada Transilvania. În 2015, Egis a depus facturi de circa 6,23 milioane de lei, iar în 2014, consultantul a încasat aproximativ 14,3 milioane de lei. Din informaţiile afişate pe site-ul Companiei, în perioada ianuarie 2012-decembrie 2013, Egis Scetauroute a primit peste 64 milioane de lei pentru supervizarea lucrărilor de construcţie a autostrăzii Braşov – Cluj – Borş. În perioada 2009-2011, Egis încasa aproximativ 700.00 de euro/ lună pentru supervizarea lucrărilor autostrăzii Brașov-Borș.

Contractul cu Egis, mai trainic decât cel cu Bechtel

● Conform unei hotărârii publicate în Monitorul Oficial, la 19 decembrie 2003, Guvernul condus de Adrian Năstase a aprobat mandatarea conducerii Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale să semneze contractul de proiectare și construire a autostrăzii Brașov-Cluj-Borș cu americanii de la Bechtel, în baza unei valori de circa 2,2 miliarde euro; ● Contractul pentru supervizarea lucrărilor autostrăzii Transilvania, între CNADNR și Egis, a fost parafat în 30 august 2004, acord în valoare de circa 50 milioane euro; ● Pe site-ul CNADNR nu există arhivă cu sumele achitate către Bechtel și Egis din 2003 până în 2012; ● În perioada 2006-2011, Egis încasa, în medie, 700.000 de euro/ lună pentru supervizarea lucrărilor autostrăzii Brașov-Borș; În perioada 2012-2016, Egis a încasat aproximativ 22 milioane euro din supervizarea lucrărilor autostrăzii Transilvania.

Lucrările au fost reluate abia în vara anului 2014

Construcția autostrăzii Transilvania a fost reluată în 2014, când UMB Spedition a început lucrările pentru realizarea a 8,7 km de șosea la patru benzi între Cluj și Nădășelu. Pe alte patru loturi de autostradă, între Câmpia Turzii și Târgu Mureș, oficialii Companiei de Drumuri au emis ordine de începere a lucrărilor. Până la închiderea ediției, Clotilde Armand, director Egis România conform declarației de avere, depusă în calitate de consilier la Primăria Sectorului 1, nu ne-a răspuns întrebărilor privind supervizarea lucrărilor autostrăzii Transilvania. Șefii Egis nu comentează Am întrebat pe directorul Egis, Clotilde Armand, ce servicii de consultanță s-au prestat dacă în această perioadă nu s-a finalizat niciun km din autostrada Brașov-Cluj-Borș, pe ce tronsoane de autostradă au fost prestate aceste serviciile, ce funcție ocupă în cadrul Egis și care este valoarea contractului Egis-CNADNR, câţi bani a încasat Egis până în prezent din contractul pentru autostrada Transilvania? În vara anului trecut, Clotilde Armand, într-un răspuns dat revistei Capital, a evitat să spună care e valoarea contractului Egis-CNADNR pentru autostrada Transilvania și câți bani a încasat Egis până în prezent pentru aceste servicii.

Istoria contractului Bechtel

Afacerea „Bechtel”: poduri neterminate, asfalt turnat degeaba şi miliarde de euro plătite până în prezent. Inspectorii Curţii de Conturi au catalogat contractul încheiat cu americanii ca fiind în defavoarea statului.

● Autostrada Brașov - Borșa (denumită și Transilvania), în lungime de 415 km, este un obiectiv de investiții care a fost contractat cu Bechtel Internațional Inc. din SUA în anul 2003, cu termen iniţial de finalizare 2012. A parcurs două renegocieri de contract în anii 2005 şi 2011 în urma cărora obiectul contractului s-a redus la 112 km, din care 52 km (tronsonul 2B - Câmpia Turzii - Gilău) au fost finalizaţi în anul 2010 iar 60 km (tronsonul 3C - Suplacul de Barcău - Borş) au termen final 2013.

● Prin acordul de modificare a contractului, aprobat prin HG 224/16.02.2006, a fost soluţionată numai o parte dintre deficienţele contractului, iar proiectarea a fost preluată de la Bechtel, de către CNADNR. Astfel încât, dintr-un contract de proiectare - construire - finanţare, aşa cum prevedea OUG 120/2003 rămasă nemodificată, contractul cu Bechtel a rămas numai un contract de construire.

● Cel de-al doilea acord de modificare, aprobat prin HG 943/28.09.2011, a prevăzut reducerea lungimii de autostradă contractată, de la 415 km la 112 km, precum şi o serie de ajustări, compensări şi reaşezări în ceea ce priveşte obligaţiile, pretenţiile şi responsabilităţile părţilor contractante (printre care şi obligaţia CADNR de a plăti Antreprenorului, până la data de 31.05.2012, o sumă „plafonată” de 108.998.493 de euro, reprezentând „pretenţii”, prevăzută la paragraful nr.14 din Acordul de modificare), menţionează şi inspectorii Curţii de Conturi într-un raport public.

Mihail Bașulescu: „Contractul de consultanță trebuia reziliat”

Mihail Başulescu (foto), director al CNAIR în anul 2003, când s-a semnat contractul pentru construirea autostrăzii Transilvania, a explicat, pentru Evenimentul zilei, de ce nu mai trebuia continuată, în opinia lui, consultanţa pentru această autostradă. „Din punctul meu de vedere, ar fi trebuit reziliat din 2006, când s-a parafat noul contract Bechtel, pentru că acela nu este un adițional, este un nou contract. De ce? Pentru ca această consultanţă a fost gândită ca un tip de colaborare beneficiar- antreprenor, iar după s-au modificat condiţiile. Deci, contractul din 2003 şi- a pierdut valabilitatea în anul 2006”, a explicat Başulescu.

„Trebuie văzut ce s-a întâmplat după anul 2005”

Potrivit acestuia, termenii contractuali au fost diferiţi după ce s-a modificat contractul original, în perioada 2005-2006.

„În primul rând, în 2006 s-a modificat toată filozofia contractului din 2003, gândită pentru situaţia finanţării din credite a autostrăzii, nu de la buget”, a adăugat Başulescu.

Acesta a mai precizat că un alt termen de reziliere a contractului de consultanță putea fi 2013, din aceleași considerente și datorită rezilierii contractului pentru care se angajase consultanță. În acel an, 2013, ministrul Transporturilor, Dan Şova, a semnat rezilierea contractului cu constructorii americanii de la Bechtel. „Oricum, trebuia renegociat şi adus în termenii contractuali din 2011, când s- au redus cantităţile de lucrări. Nu contractul parafat în 2003 a fost greșit încheiat, ce s-a întâmplat după 2005, mai ales în urmărirea și aplicarea contractului trebuie văzut”, a mai declarat Başulescu pentru EVZ.

  • Miniștrii Transporturilor care au gestionat contractul păgubos

MIRON MITREA – 2003

A fost semnat contractul de către fostul șef al CNADNR, Mihai Bașulescu – în prezența lui Adrian Năstase, premier la acea vreme. Atunci au început lucrările pe tronsoanele Câmpia Turzii-Cluj Vest și Suplacu de Barcău.

GHEORGHE DOBRE - 2005-2006

Americanii de la Bechtel au devansat termenul de finalizare a lucrării cu un an. Atunci, compania a suspendat lucrările, iar statul român a amenințat pentru prima dată că reziliază contractul

LUDOVIC ORBAN -2007-2008

Au început discuțiile privind oportunitatea acestui contract. Motivul: autostrada nu face parte din Coridorul IV, pretextul invocat pentru construirea acesteia. S-a pus pentru prima dată problema reducerii costurilor pe km.

RADU BERCEANU - 2006-2007, 2009-2010

Americanii reiau lucrările pe şantier. În 2006 este făcută publică o parte din contract. S-au alocat mai mulţi bani. Sunt inauguraţi primii 42 de kilometri ai autostrăzii. Premierul Emil Boc şi Radu Berceanu au făcut un drive- test cu o Dacie Logan.

ANCA BOAGIU - 2010-2011

Executivul a impus companiei să reducă costurile pentru fiecare km, de la 25 de milioane de euro- la 6,9 milioane și reducerea cu 30% a valorii contractului. S-au inaugurat 10 km și s-au reziliat șase tronsoane fără a se plăti un leu de la bugetul de stat americanilor.

DAN ȘOVA - 2012-2013

Ministrul Delegat pentru Marile Proiecte, Dan Șova, a anunțat rezilierea contractului. Nu a semnat el, ci șeful CNADNR - Mircea Pop, cel care era director adjunct, responsabili de autostrăzi, în 2004 -an în care s-a parafat contractul.