Marea Britanie, spionata de Rusia

Fortele aeriene din Marea Britanie (Royal Air Force sau  RAF) au anuntat ca au interceptat doua avioane militare rusesti, care urmareau manevrele efectuate de Royal navy, comparand acest incident cu o reminiscenta din timpul Razboiului Rece, informeaza AFP.

Un purtator de cuvant al RAF nu a precizat data la care a avut loc acest incident si a adaugat ca echipajele aparatelor rusesti si ale celor britanice nu au comunicat intre ele.

Doua aparate de zbor britanice de tip Tornado F3 au decolat de la baza din Leuchars, in apropiere de Fife (estul Scotiei), dupa aparitia a doua avioane rusesti, de tip Bear Foxtrot, pe ecranele radarelor britanice.

Aparatele de zbor rusesti se aflau in acel moment deasupra insulelor Hebride din Oceanul Atlantic, in zona maritima internationala.

Mai multe manevre militare care au implicat 14 state, denumite Operatiunea Neptune Warrior au fost efectuate in aceasta zona a Oceanului Atlantic, in perioada 22 aprilie - 3 mai.

"Aparent, rusii au apreciat ca merita sa vina sa vada ce pregatim si probabil sa faca fotografii", a declarat un purtator de cuvant al RAF.

"Acest lucru aminteste de Razboiul Rece, cand aveau obiceiul sa zboare in mod regulat si sa urmareasca limitele spatiului aerian britanic pentru a ne testa capacitatea de reactie", a adaugat el.

"In general ne facem cunoscuta prezenta insotindu-le zborul si pleaca imediat. Incidentul a durat probabil aproximativ intre 15 si 20 de minute", a explicat el.