După ce au câştigat voturi, promiţând că vor reabilita gratis toate blocurile, edilii sunt puşi în faţa realităţii: nu mai sunt bani şi îi vor pune pe bucureşteni la plată.
Reabilităm toate blocurile din sectorul 5, în 12 luni", a fost sloganul cu care Marian Vanghelie, primarul sectorului 5 din Capitală, şi-a păcălit alegătorii. Şi ceilalţi edili au procedat la fel, deşi ştiau înainte de a se lansa în campania electorală că nu sunt bani ca să reabiliteze gratis toate blocurile.
Au trecut patru luni de la alegerile locale, iar gratuitatea a fost uitată: primarii deja anunţă că proprietarii vor suporta între 10 şi 30% din costurile anvelopării. Motivul: Ministerul Dezvoltării are în plan să nu mai dea bani de la buget şi negociază cu edilii un ghid privind derularea programului pe fonduri europene, ca să-i scoată din impas. Însă Comisia Europeană impune ca şi locatarii să participe cu o parte din bani.
Discriminare
Această măsură ar putea provoca un adevărat scandal între vecinii care au termopane gratis de la primărie şi cei care vor plăti o parte din lucrări. Deja există reproşuri că au fost reabilitate blocurile cu vedere la stradă, de ochii lumii.
"S-a discutat chiar faptul că nu ar mai putea fi finaţate apartamentele care nu sunt grevate de sarcini, ca de exemplu cele ipotecate", au explicat, pentru EVZ, surse din cadrul Ministerului condus de Eduard Helving. Cert este că Guvernul vrea să dea fonduri UE pentru anvelopare de la jumătatea lunii octombrie. Suma alocată pentru proiectul pilot este de 340 de milioane de euro. Edilii trebuie să vină cu proiecte şi să justifice fiecare leu cheltuit. Procentul pe care trebuie să-l achite locatarii, între 10% şi 30%, va fi stabilit în funcţie de venit. Măsura este valabilă în toată ţara.
"Vom vedea, nu mai cumpărăm două pixuri, ci unul, mai luăm de la străzi şi parcuri şi facem reabilitare termică", spune primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, care nu exclude accesarea unui credit. Edilul sectorului 2, Neculai Onţanu, a precizat că va reabilita pe fonduri europene şi că fiecare locatar o să plătească între 10% şi 30%, în funcţie de venit: Vom încerca să vedem dacă putem prelua o parte din cheltuielile celor care nu au posibilităţi".
Reabilitarea pe sectoare
Sectorul 1. 340 de blocuri au termopane puse gratis, iar la sfârşitul anului vor mai fi gata 336. Asta, pentru că Primăria a contractat un credit de 125 de milioane de euro, rambursabil în 20 de ani.
Sectorul 2. Sunt finalizate 268 de imobile. Pe de altă parte, locatarii a aproape 1.300 de blocuri ar putea suporta din buzunar o parte din lucrări.
Sectorul 3. Edilul Robert Negoiţă spunea, în campania electorală, că sunt bani pentru anveloparea a sute de blocuri. În prezent, firmele care fac lucrările nu au mai primit bani din iunieiulie. Un număr de 839 de blocuri au fost cuprinse în program, însă puţin peste 100 sunt gata.
Sectorul 4. Va finaliza 80 de imobile în această toamnă şi va începe alte 80 în primăvară.
Sectorul 5. Marian Vanghelie promitea că va "reabilita toate blocurile din sector în 12 luni". Cert este că abia 215 imobile sunt "în curs de execuţie".
Sectorul 6. Doar 217 de blocuri sunt finalizate, iar alte 210 aşteaptă schelele.
- Minciuna lui Vanghelie despre reabilitarea termică
- Se dau înapoi banii cheltuiţi pe reabilitare termică
- Reabilitarea a intrat în concediu
- Cum să faci reabilitare termică şi să nu mai plăteşti impozit
- Închiderea balcoanelor "încarcă" factura de reabilitare termică
- Linie verde pentru reabilitarea termică
- Reabilitarea termică, agent electoral. Vanghelie a ţinut banii în sertar doi ani