Şef al masonilor timp de 55 de ani, Marcel Schapira spune că Ordinul nu este o religie, ci o fraternitate universală. E greu, aproape imposibil să faci o prezentare echidistantă despre masonerie.

Unii consideră această confrerie ocultă, alţii cred că masoneria construieşte - simbolic - edificiul universal al fraternităţii. E greu de jalonat, cu calm, printre cele două borne ale acestui subiect: de la hulă la admiraţie. De la mister la mistificare, de la ură la hiperbolizare. Oricum am fi, acest subiect rămâne fierbinte, pentru că nu lasă pe nimeni indiferent.

„Le Point“: Marea reîntoarcere

Dar şi de actualitate, din moment ce renumita revistă franceză „Le Point“ titra pe prima pagină acum o săptămână: „Francmasoneria - marea reîntoarcere“.

Iar hebdomadarul dădea numele unor iluştri politicieni francezi care aparţin „Frăţiei“: Xavier Bertrand, Brice Hortefeux, Gerard Larcher, dar şi al unor şefi de servicii secrete precum Rene Imbot (DGSE - spionajul francez), Jeannou Lacaze, supranumit „Sfinxul“ (SDECE - contrainformaţiile franceze) sau Pierre Marion (DGSE).

Un subiect mereu „fierbinte“, din moment ce doar una din obedienţele franceze, Grand Loge Nationale Française (GLNF), are încasări anuale de 16 milioane de euro!

Mason din 1948

Cu cine altcineva poţi vorbi despre masonerie dacă nu cu Marchel Schapira, Suveran Mare Comandor de Onoare ad vitam al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România? Cel care, din 1948, a ţinut trează masoneria românească, în exil la Paris. Ghid şi prieten de peste 30 de ani cu Marcel Schapira ne-a fost generalul Constantin Bartolomeu Săvoiu.

Astăzi în vârstă de 88 de ani, Marcel Schapira ne-a primit într-un apartament cochet din al 19-lea arondisment al Oraşului Luminii. De la etajul 13, o minunată privelişte îţi aşterne la picioare oraşul.

Iute ca-n prima tinereţe, Marcel Schapira ne-a ţinut o lecţie de istorie, presărată cu întâmplări extraordinare. Multe întrebări au rămas fără răspuns: „Nu mă întrebaţi de Szakvary, pentru că nu există. E o glumă. Nu pot vorbi de cineva care nu există. Un cetăţean străin care nu vorbeşte nici limba română“. În bunul obicei masonic - care prevede discreţia - multe din cele mai „picante“ întâmplări, multe din ele care au schimbat istoria, au fost presărate cu „nu-mi aduc aminte numele, dar nici nu-i important“!

Un om fascinant căruia orice jurnalist ar vrea să-i scrie memoriile. „Nu mi-am făcut decât datoria. Atât. Datoria de român şi mason“, spune cel care timp de 55 de ani a fost şeful masonilor.

MĂRTURIE

„Istoria României e marcată de masoni“

EVZ: Puteţi să-mi definiţi masoneria? Marcel Schapira: Jurământul masonic, pe care orice profan îl depune la iniţierea lui, cere servirea ţării până la sacrificiul vieţii, pentru independenţa, demnitatea şi libertatea ei. Regularitatea unei francmasonerii, după sistemul anglosaxon, este respectul religiilor. Subliniez pluralul. Când lojile anglicane au venit să instaleze masoneria în Europa, catolicii au privit cu spaimă acest lucru, considerând că masoneria este o religie, o altă religie. Fals! Masoneria nu este o religie, nu este un cult, doar îţi cere să fii fidel religiei pe care o practici. Altfel spus, masoneria construieşte - simbolic - edificiul universal al fraternităţii.

Aţi asistat la ultimele momente ale masoneriei române, odată cu venirea comuniştilor... E adevărat. Spre sfârşitul lui ’46 am fost iniţiat în masonerie, în loja „Solidaritatea“ din Bucureşti. Din ordinul autorităţilor comuniste, a trebuit să fie brusc închise templele masonice - era pe 18 iunie 1948. Ajunsesem la gradul de maestru. Venerabilul meu mi-a spus că trebuie să mă îngrijesc să scot arhivele noastre, pentru că se prefigura o represiune. Ştii cum sunt tinerii, fac de multe ori pe eroii... Am luat legătura cu Marele Secretar General, iar acesta a vorbit cu gardianul să „uite“ poarta deschisă. La ora 4.00 şi jumătate noaptea m-am întâlnit cu un văr de-al meu în faţa sediului de pe Strada Bursei şi am intrat, ca nişte hoţi, să scoatem arhivele afară... În acele arhive erau numele tuturor masonilor. Le-am ascuns la cineva, dar, în scurt timp, arhivele au dispărut.

Îmi puteţi răspunde, din proprie experienţă, pentru că aţi trăit momente de prigoană, de ce nu se împacă masoneria cu comunismul, cu regimurile totalitare, în general? Francmasonul este constructorul liber. Masoneria este în totală neconcordanţă cu orice regim extremist. Iar comuniştii ştiau asta, i-au închis şi i-au schingiuit pe toţi masonii de frunte... 

Sunt masonii patrioţi? Masoneria este direct legată de destinul naţional al României. Trebuie ştiut că istoria şi cultura ţării noastre au fost marcate de masoni, spre exemplu, Dimitrie Cantemir, primul român ales membru al unei academii din străinătate, câţiva dintre corifeii Şcolii Ardelene, cei al căror ţel a fost recâştigarea drepturilor românilor transilvăneni, recâştigarea demnităţii noastre ca naţiune şi luminarea poporului, cei care au construit România modernă: Mihail Kogălniceanu, Prinţul Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Bălcescu, Brătienii, I.G. Duca, Constantin Argetoianu, Titulescu. Şi iluştri oameni de litere de la noi au fost masoni: Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu, Bolintineanu, Ion Heliade Rădulescu, Alecsandri, Titu Maiorescu, Hasdeu, Goga, Sadoveanu, Victor Eftimiu, Minulescu. Un exemplu oarecum anecdotic: inventatorul stiloului, Petrache Poenaru, a fost şi el mason. Traian Vuia, pionier al aviaţiei mondiale, care figurează în multe lexicoane din străinătate, a fost şi el de-al nostru. Multe momente ale istoriei noastre moderne i-au avut ca artizani pe masoni, nume mai puţin cunoscute publicului larg, însă nimeni nu şi-a afişat acest statut. Toţi au lucrat, deopotrivă, cu discreţie şi cu eficienţă pentru binele ţării.

Ce a făcut masoneria în exil? Noi, cei din exil, am avut deci o mare responsabilitate, o datorie de onoare: în numele istoriei şi al elitei terorizate şi batjocorite de comunişti trebuia să asigurăm continuitatea masoneriei române, flacăra aceasta trebuie menţinută cu orice preţ, pentru că aparţine patrimoniului naţional! Asta nu înseamnă că trebuia să ne batem cu guvernul; noi suntem împotriva conflictelor şi a luptelor. Să ştiţi că represiunea împotriva masonilor români a fost cea mai aspră şi mai sălbatică din ţările din Est. În Ungaria, de exemplu, nici un mason nu a fost arestat. Chiar se mai întâlneau prin cafenele la discuţii filosofice. Nici în Polonia nu au fost epurări de acest fel. Dimpotrivă, în vreme ce masonii erau torturaţi şi executaţi în România în perioada comunistă, Polonia a trimis la Paris o delegaţie a Ministerului Culturii pentru a studia aportul masoneriei poloneze la cauza naţională.

Odată ajuns la Paris, cum aţi fost primit de francezi? Faptul că sunteţi francmason v-a ajutat în vreun fel, aţi fost altfel privit? Să nu crezi că în exil ţi se întinde covorul roşu. Exilul nu este un paradis! Unii dintre ai noştri chiar s-au sinucis... Franţa, după război, era o ţară săracă şi nu le convenea autorităţilor să primească emigranţi, fie ei şi masoni. Nu era deloc o viaţă uşoară! Dar port în suflet mare recunoştinţă pentru Franţa. Marele maestru de atunci al Marii Loji a Franţei s-a pomenit cu vreo 80 de români masoni pe cap... Doi-trei ani ne-am dus ritualurile pe româneşte. Eram o familie imensă. Apoi am fost primiţi în cadrul Marii Loji Franceze; astfel puteam beneficia de drepturile franceze. Am jurat să fim supuşi autorităţilor masonice franceze.

Cum puteaţi reprezenta masoneria română, dacă eraţi supuşi francezilor? Ultimul Suveran Mare Comandor în Drept, Constantin Bellu (un erou al neamului din Primul Război Mondial), mi-a dat misiunea şi mandatul să reconstitui Supremul Consiliu Român în străinătate, pentru a putea continua flacăra masoneriei române. Eu eram cel mai tânăr, dar eram cel mai mare în grad (aveam gradul 33 dat de francezi). Bellu, care a făcut temniţă 13 ani, l-a trimis pe doctorul Leonida Vladimir, un frate cu care el stătuse în închisoare, să-mi predea mandatul de Suveran Mare Comandor. Aşa a fost creată în exil structura masonică românească pentru grade superioare, evident cu permisiunea masoneriei franceze.

Ce părere aveţi despre masoneria română actuală? Poporul român este foarte talentat şi predispus la masonerie, îi este foarte potrivită ca psihologie. România, ca şi America, este o ţară masonică. Masoni mari au creat România modernă, aşa cum masonii din America au creat Statele Unite.

PRIETENIE Schapira îl felicită pe Marele Maestru Săvoiu

Marcel Schapira s-a născut la Sofia, în 1920. „Au venit ai mei la Bucureşti, unde m-au dat la şcoală. Am făcut Liceul «Matei Basarab», am început Dreptul aici, dar am terminat facultatea la Paris, fiind nevoit să emigrez la venirea comuniştilor. 30 de ani am fost consilier juridic la Paris, apoi şef de servicii de contencioase la mari întreprinderi“, spune Schapira, care ţine să afirme că „deşi trăim la Paris, toţi vorbim româneşte, pentru că suntem români!“.

Marcel Schapira este rezervat să vorbească despre masoneria actuală, în primul rând pentru că este legat de Marea Lojă Naţională din România (MLNR), condusă de Eugen Ovidiu Chirovici, şi de Supremul Consiliu al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat pentru România, condus de Costel Iancu. Consiliu pe care l-a recunoscut în 1996. Cu toate acestea, Marcel Schapira a ţinut să-l felicite pe Constantin Bartolomeu Săvoiu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Unite din România (MLNUR), cu care este prieten de peste 30 de ani.

„Ţine-o tot aşa, mă bucur de calea pe care ai ales-o şi pentru oamenii cu care te-ai înconjurat. Te felicit, frate dragă! Eu am înfiinţat MLNUR în 1997, iar tu eşti demnul meu urmaş. Eşti complet regular. Nu-ţi fă griji de recunoaşteri internaţionale, pentru că vor veni şi ele, de la sine“, a spus Schapira.