Marcel Pavel, unul dintre cei mai iubiţi artişti români, trece prin clipe grele atât din punct de vedere al stării de sănătate, cât şi din punct de vedere profesional. Cântăreţul este nevoit să se retragă din lumina reflectoarelor.
Din cauza unor probleme medicale, îndrăgitul cântăreţ Marcel Pavel a ajuns pe mâna medicilor şi a fost nevoit să se retragă de pe scenă pentru o scurtă perioadă de timp.
Marcel Pavel pune sănătatea mai presus de orice şi mai ales de carieră. Aşa că, zilele trecute, pentru a pune capăt unor probleme sâcâitoare ce-i dădeau bătăi de cap, îndrăgitul artist a apelat la serviciile unui specialist. Cu toate că pentru acest lucru a trebuit să intre, pentru o scurtă perioadă, în pauză vocală, scrie Spy News.
„Sunt în pauză. Am fost suspus la două intervenţii de implant dentar. Am crezut că recuperarea este mult mai dificilă, dar m-am înşelat. Am trecut foarte uşor şi mă recuperez destul de bine”, a povestit artistul pentru sursa citată.