Ciolacu răspunde acuzațiilor de manipulare a pieței bursiere. Ce, eu joc la bursă?

Marcel Ciolacu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Marcel Ciolacu s-a enervat când a fost chestionat în legătură cu declarațiile sale anterioare pe tema procesului de la Roșia Montană. El a fost acuzat de liderii opoziției de manipularea pieței bursiere în acest caz.

Marcel Ciolacu a reacționat nervos la acuzațiile formulate de USR cu privire la manipularea pieței bursiere. Pe un ton răstit, vizibil iritat, premierul a spus că nu răspunde celor care îl acuză. În trecut, Ciolacu a făcut mai multe declarații prin care lăsa să se înțeleagă că România va pierde dosarul cu Gabriel Resources și că va plăti despăgubiri uriașe din cauza lui Dacian Cioloș și a USR.

Marcel Ciolacu, reacție nervoasă la Iași

Premierul a afirmat, într-o declarație, că nu poate să le răspundă celor care îl acuză că a manipulat piața bursieră prin declarațiile privind rezultatul procesului cu Gabriel Resources. Marcel Ciolacu a făcut aceste declarații, pe un ton iritat, după ce USR a anunţat că a sesizat DNA.

„Eu mă bucur, ca şi prim-ministru, că nu las o datorie copiilor noştri, că am avut capacitatea administrativă de a câştiga un proces. Cei cu acuzaţiile, care au lăsat datorii de 200 de miliarde pe care le plătim noi toţi, eu nu le pot răspunde decât că cred că au o problemă în altă parte, deja vorbesc de patologie. Deci într-o zi istorică a României unde avocaţii angajaţi de Guvernul României au reuşit să întoarcă un proces aproape pierdut, eu să răspund la acuzaţii de ce nu las României datorii? Unora care au făcut datorii de 200 de miliarde României? Mi se pare că poate nu trăim în aceeaşi lume! Ce bursă?”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a declarat că nu a făcut declarații din care să reiasă că România va pierde procesul Roșia Montană. El spune că nu a dat informații sau documente din Guvern și nu a încercat să influențeze procesul. Ciolacu nu a fost acuzat că ar fi încercat să influențeze rezultatul procesului, ci piața bursieră, tranzacțiile cu titlurile Gabriel Resources.
„Eu, ca şi prim ministru, de câte ori am avut intervenţii pe acest proces, am spus că românii vor cunoaşte adevărul. Nu am dat nicio informaţie, nu am dat niciun document din Guvernul României, nu am dat de niciunde nicio motivare care să influenţeze acest proces. Am spus foarte clar: toate documentele vor fi puse la dispoziţia presei în momentul în care se finalizează procesul. Despre ce vorbim? Despre ce bursă? Ce, eu joc la bursă? Poate dânşii joacă la bursă şi ştiţi bine că joacă la bursă, dar problema este că s-au jucat cu banii României”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Premierul își asumă victoria în procesul Roșia Montană

Marcel Ciolacu și-a asumat victoria în procesul intentat de Gabriel Resources, statului român. El a spus că nu lasă o datorie de miliarde de euro României.

„Cum adică, eu câştig un proces şi nu las o datorie de miliarde de euro României şi nu aduc o criză economică în România şi o debusolare a sistemului fiscal şi macroeconomic şi eu sunt acuzat că de ce am câştigat procesul? Chiar nu le e ruşine?” a adăugat liderul PSD.

Premierul spune că a avut „o preocupare” cu privire la posibilitatea de a pierde procesul. Marcel Ciolacu nu se mai grăbește nici cu referendumul prin care să afle ce vrea populația să se întâmple la Roșia Montană. El spune că, procesul fiind câștigat, nu mai este grabă.
„Bineînţeles că m-am pregătit, dacă vă uitaţi pe agenda mea publică, veţi vedea că chiar era o preocupare. Dar nu e cazul. Am încă datoriile lu domnu Cîţu de plătit. Încă plătesc la cele 200 de miliarde ale lu domnu Cîţu şi ale domnu Drulă. Asta e preocuparea mea! Bine că am scăpat cele de la Roşia Montană”, a mai spus Ciolacu.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Ce spunea Marcel Ciolacu înainte de verdict

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe premier că ar fi „manipulat bursa” prin declaraţiile pe care le-a făcut cu privire la procesul intentat de compania Gabriel Resources. În acest context, liderul USR a declarat că va sesiza DNA și autorităţile canadiene de reglementare pentru piața de capital.

„PSD afirmă categoric că fostul premier Dacian Cioloș este principalul vinovat pentru situația critică în care se află România în litigiul cu firma care deține dreptul de exploatare minieră la Roșia Montană”, spunea premierul pe 5 februarie.

În ultimele luni, Marcel Ciolacu a avut o serie de declarații care pot fi considerate cle puțin pesimiste cu privire la verdictul în cazul Roșia Montană. El a dat de înțeles că verdictul va fi nefavorabil României și că vom plăti despăgubiri uriașe. Totodată, a pus verdictul, de care părea aproape sigur, în spatele lui Dacian Cioloș.

„Avem de plătit vreo 6 miliarde de euro pentru ce a făcut Cioloș cu Roșia Montană”, spunea Marcel Ciolacu pe 23 februarie.