Marcel Ciolacu promite majorarea pensiilor de la 1 ianuarie. Nu se știe nici cu cât, nici de unde se vor lua banii. Video

Pensie. Sursa foto: Arhiva EVZ

Pensiile românilor vor fi indexate, începând cu data de 1 ianuarie, cu indicele de creștere a inflației. Marcel Ciolacu a precizat că această majorare este prevăzută în lege și va fi aplicată de anul viitor. Specialiștii estimează că într-un astfel de caz, pensiile ar putea să crească și cu 30%.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, anunță o majorare a valorii pensiilor plătite cetățenilor români, începând de anul viitor. El a declarat că pensiile vor crește începând cu data de 1 ianuarie a anului viitor. Liderul PSD a precizat că majorarea va fi cea prevăzută în legea actuală, echivalentul ratei inflației.

„Pensiile vor fi mărite. Avem o lege, vor fi indexate cu rata inflaţiei. Legea există, se va mări indicele de inflaţie. Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să depăşim acest 1 septembrie şi să venim cu actul normativ în Guvern pe zona de energie şi din acel moment începem construcţia bugetară şi pe anul viitor şi vedem priorităţile care ne-au rămas pe anul acesta”, a declarat Marcel Ciolacu, într-o intervenție la Antena 3.

Pensionarii au primit anul acesta o majorare de 10% a punctului de pensie, de la 1.442 lei la 1.586 lei, în timp ce pensia minimă a crescut cu 25%.

Sursa: Facebook/ Marcel Ciolacu

Precizările ministrului Finanțelor

La începutul lunii august, Adrian Câciu, ministrul Finanțelor Publice anunța că pensiile vor fi majorate începând cu prima zi a anului viitor. Procentul avut în vedere de guvern pentru această creștere va trebui să acopere pierderea puterii de cumpărare.

„Cu siguranţă, pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023. Cu cât vor creşte, acest răspuns va veni în urma «votului» în care economia funcţionează în acest an. Dar, cu siguranţă, o creştere va fi, astfel încât erodarea de putere de cumpărare suferită cel puţin pe al doilea semestru să fie compensată”, a declarat Adrian Câciu.

Ministrul Finanțelor afirma la vremea respectivă, în acest context, că pensiile a căror valoare este mai mică sau egală cu 2.000 de lei nu vor fi impozitate.

Dosarele de pensii vor fi revizuite

Pe de altă parte, ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat în emisiunea „România lui Cristache”, de pe EVZ Play că pensiile românilor vor fi recalculate până la finalul acestui an. Până în prezent au fost revizuite un număr de aproximativ 3 milioane de dosare de pensii dintr-un total de 4,8 milioane. Marius Budăi a explicat că prin această revizuire și recalculare a pensiilor vor fi eliminate inechitățile din sistem.

„Acordul global și sporurile, de exemplu, nu au fost luate în calcul la pensii: Sunt cazuri în care doi cetățeni care au contribuit aproximativ la fel să aibă pensii în cuantum diferit. Și asta nu este normal, aceasta este principala inechitate din sistem. Până la 31 decembrie trebuie să rezolvăm toate inechitățile”, a declarat Marius Budăi în emsiunea moderată de Ionuț Cristache.