Marcel Ciolacu a respins toate promisiunile pe care Marcel Boloș le-a făcut liderilor de sindicat din Finațe și ANAF. Sute de angajați vor rămâne în grevă și săptămâna viitoare, după ce și-au întrerupt deja activitatea.
De asemenea, liderii de sindicat au cerut înființarea Institutului Național de Fiscalitate. Instituția ar avea drept rol perfecționarea angajațiilor din domeniul finanțelor publice. Premierul a fost de acord să nu fie dați afară angajați. În ceea ce îi privește pe angajații care au salariimai mici decât colegii lor, Ciolacu ar fi îndemnat ca aceștia să se adreseze instanțele de judecată, potrivit Stiripesurse.ro.
Marcel Ciolacu VS angajații din Finanțe
Sindicaliștii din administrațiile fiscale din România au organizat marți, 22 august, o grevă de avertisment, între orele 8.00 - 10.00. În același timp, în fața Ministerului de Finanțe a avut loc un miting de protest. Angajații au protestat față de măsurile propuse pentru reducerea cheltuieilor bugetare.
Marcel Boloș a purtat discuții cu sindicaliștii chiar cu o zi înainte de protest, dar nu a putut să îi convingă pe toți să anuleze manifestația. Federația Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea” a organizat proteste conform programului deja anunţat.
„Un lucru cu care le-am spus însă că nu sunt de acord şi pe care îl voi susţine în continuare este ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere”, a declarat Marcel Boloș, după protestul spontan de la Ministerul de Finanțe din urmă cu două săptămâni.