Maratonul de la Nagoya, programat mâine, a fost anulat, în urma dezastrului care s-a abătut ieri asupra Japoniei.
Una dintre cele mai importante curse de maraton din circuitul internaţional, cursa de la Nagoya, a fost anulată. Programat inţial pe 3 martie, maratonul de la Nagoya a fost amânat pentru mâine tot ca urmare a unui cutremur. La competiţia de la Nagoya trebuia să participe şi românca Lidia Şimon, care, din nefericire, a ajuns deja în Japonia. Oficialii federaţiei române de atletism nu au reuşit să ia legătura cu sportiva.
Japonia a fost lovită ieri de unul dintre cele mai puternice cutremure din istorie, catastrofa fiind urmată de un tsunami care a afectat regiunile de coastă.