Maratonul dăunează inimii sportivilor amatori

Maratoniştii amatori sunt expuşi riscurilor de evenimente cardiace în timpul cursei, arată un nou studiu prezentat în cadrul Congresului Canadian de Cardiologie de anul acesta.

Alergarea prelungită determină inflamaţia temporară a miocardului (muşchiul inimii), precum şi scăderea tensiunii arteriale, resimţite mult mai intens de cei care nu au o condiţie fizică foarte bună. "Nu vorbim de risc ireversibil, ci de simptome care apar în timpul cursei şi se remediază după trei luni de la maraton", explică medicul Eric Larose, autorul studiului. 30 de minute de mişcare zilnic, suficient pentru o inimă sănătoasă 20 de maratonişti au fost evaluaţi cu două luni înainte de cursă şi la două zile după probă. Rezultatele investigaţiilor au fost comparate, rezultând un factor de risc pentru sportivii amatori, care nu au o condiţie fizică superioară. "Ca să fii sănătos nu trebuie să participi la maraton, dar ca să participi la maraton trebuie să fii sănătos tun. Deşi efortul cardio, alergările şi joggingul menţin inima sănătoasă, competiţiile de acest gen sunt foarte dure şi invazive. 30-60 de minute de mişcare pe zi sunt suficiente pentru menţinerea sănătăţii inimii", adaugă acesta. În plus, specialiştii cardiologi recomandă maratoniştilor să înceapă antrenamentele din timp, pentru a da organismului posibilitatea să se obişnuiască treptat cu efortul.