Maraton cu sufletul la gură la 5.000 de metri

După câţiva ani în care a activat în formaţia Gaz pe Foc, Andrei Roşu aleargă zeci de kilometri în maratoanele extreme ale lumii.

Zece ani au trecut de când Andrei Roşu, din Bucureşti, a călcat ultima oară pe scenă, ca membru al formaţiei Gaz pe Foc. Abia terminase ASE-ul şi îşi dorea, ca orice absolvent, o carieră. Şi ceilalţi membri ai trupei începuseră să-şi vadă de studii, aşa că despărţirea de ei n-a fost foarte grea.

Cu toate astea, Andrei Roşu spune că se revăd la evenimente importante din viaţa lor. Bucureşteanul a început cariera în domeniul economic cu vânzările, iar din 2002 este angajat cu normă întreagă într-o companie de leasing. Cu muzica a rupt-o brusc şi, spune el, definitiv. O consideră o etapă încheiată. "Mai cânt uneori în baie sau băiatului meu înainte să adoarmă. Şi adoarme, dar nu ştiu dacă îi place cum cânt". După alţi ani de muncă într-o corporaţie a ajuns să se simtă, oarecum, încorsetat.

"Evadarea" de programul zilnic, împărţit frăţeşte între familie şi job, s-a făcut prin sport. Începuse să alerge prin parc. Recunoaşte că abia mai sufla după primul kilometru. La al doilea, s-a simţit victorios. Acum aleargă o sută fără să se simtă obosit. Maratonul este pentru el un sport care te disciplinează.

Extreme: curse la 45 şi -45 de grade

Şase maratoane "extreme" a bifat până acum Andrei Roşu. Anul trecut, în aprilie, era la Polul Nord. Chiar şi cu un echipament care protejează de ger, nu mai simţea nimic în timpul cursei. "A fost un frig sinistru", spune Andrei, care a reuşit să termine maratonul la -40 de grade C, deşi nu prea tolerează temperaturile scăzute. Înainte de asta a mai concurat în Australia, în Sahara, în Antarctica şi pe coasta Pacificului.

În deşert a ajuns la extrema cealaltă, 45 de grade Celsius. A fost al naibii de greu să alerge prin dune, ba chiar la kilometrul 20 al maratonului se pornise o furtună de nisip. "M-am simţit ca un refugiat. Am dormit pe jos, în case făcute din cărămizi de nisip, fără televizor şi am băut apă adusă de convoaiele umanitare ONU. Pe lângă asta, era şi frica de a sta într-o zonă militarizată", povesteşte maratonistul. Pe lângă peisajele spectaculoase, imaginile care l-au frapat au fost însă triste. Sărăcia cruntă şi copiii din taberele de refugiaţi care se jucau cu ambalaje, cutii de conserve sau fiare vechi.

Andrei pleacă astăzi în Nepal, pentru maratonul Himalayei, care va începe pe 29 mai, şi va alerga la o altitudine de peste 5.000 de metri, unde aerul rarefiat îţi alimentează plămânii doar cu 50% din oxigenul pe care îl primeşti la o altitudine medie. Şi-a pregătit bagajul cu două săptămâni înainte, trecând prin minte zeci de scenarii posibile, ca să-şi dea seama de ce ar mai putea avea nevoie. O listă lungă, de la echipamentele pentru concurs până la bateriile pentru aparatul de fotografiat. ciorapi sau medicamente a fost bifată din timp.

Viaţa începe la ora patru. Dimineaţa

Fostul cântăreţ care provoca leşinuri liceenelor la sfârşitul anilor ’90 cu melodia "Lasă-mă să te iubesc" se antrenează în fiecare zi, câte două ore, indiferent de vreme. Niciun motiv nu-l poate împiedica să iasă pe uşă la ora aia. Alege de obicei un traseu prin centrul Capitalei, fără prea mulţi maidanezi, deşi a învăţat câteva trucuri să-i ţină deoparte.

Ca pregătirea să nu afecteze programul de muncă şi pe cel al familiei, alege să se pregătească pentru competiţii de la patru la şase dimineaţa.

"Mi-am făcut un program strict, de la care nu mă abat. E incredibil ce minte limpede poţi avea la ora aceea şi cum funcţionezi perfect şi la serviciu şi mult timp după ce ajungi acasă", spune Andrei. Şi-a propus ca, în fiecare zi, să nu ajungă acasă mai târziu de ora 17.30, ca să petreacă timpul cu fiul lui de 3 ani, Alex. La ora 22.00 e deja în pat. La 4.00 o ia de la capăt şi spune că e atât de organizat, încât şi-a planificat agenda concediilor şi a competiţiilor până în 2014.

"Planificarea activităţilor este strâns legată de obiectivele pe care vrei să le atingi. Obiective mari înseamnă şanse mari şi invers. Obiective mici, şanse mici. Dacă nu planifici, sunt puţine şanse să-ţi iasă. Mi-am asumat faptul că planurile pot da greş. Sunt conştient că poate interveni ceva care să strice agenda. De exemplu, răceşte Alex şi trebuie să stăm acasă cu el. Dar pentru situaţii de genul acesta avem mereu un plan B".

În pauza de masă, când încă telefonul îi sună încontinuu şi colegii îl întreabă de un videoproiector, Andrei Roşu mai spune că ar vrea în scurt timp să lanseze o carte. Are un titlu provizoriu, "Visează, planifică, acţionează", şi speră să se vândă în 100.000 de exemplare. "Am trăit atât de multe în aceşti ani, încât am simţit că e bine să împărtăşesc. Încasările se vor duce în contul unei fundaţii din Braşov care pregăteşte finalizarea unei clinici de îngrijire paliativă".

Timpul te scoate învingător

Andrei mai spune că întotdeaua şi-a coordonat viaţa după nişte obiective clare. Soluţia, spune el, e să-ţi dozezi timpul şi resursele. "În liceu mi-am dorit să am o formaţie. Umplusem două caiete cu nume de trupe, ştia toată şcoala că vreau să cânt şi mi-am îndeplinit visul. După etapa «Gaz pe Foc», am vrut să-mi fac o carieră în vânzări. Am atins şi acest obiectiv. Mi-am dorit apoi să mă însor şi să am un băiat şi o fată. Îl avem pe Alex şi în câteva luni va sosi şi fetiţa. Sportul e o etapă «în lucru» pe care încerc s-o perfecţionez".

Andrei mai povesteşte că pe scenă, de unul singur, a avut întotdeauna trac. Frica de a apărea în public şi-a învins-o după ce, de mai multe ori, le-a vorbit oamenilor despre motivarea personală. Faptul că reuşeşte să-şi îndeplinească obiectivele a fost un motiv pentru care a participat deseori la conferinţe, unde vorbeşte despre cum să-ţi îndeplineşti un vis. Banii pe care îi câştigă se duc tot în conturile asociaţiei din Braşov.

De unde vin banii

Pentru un maraton, Andrei Roşu are nevoie, în medie, de 3.000-4.000 de euro. O mare parte se duc pe bilete de avion. Pentru maratonul Himalayei şi-a cumpărat tichetele acum ceva vreme şi l-au costat 900 de euro. Taxa de înscriere la concurs a fost 2.000 şi, pentru că Nepalul nu e o ţară tocmai scumpă, îşi va lua ca bani de buzunar vreo 500 de euro. Tot în bugetul concursului au intrat şi suplimentele alimentare pe care le-a luat în etapa de pregătire.

Pe lângă bugetul familiei, Andrei reuşeşte să înfigă steagul României în punctele extreme ale lumii şi cu banii adunaţi din sponsorizări.

  • O nouă specie urbană: maratonistul la cravată

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/RbObKgZ9OLA" width="560" frameborder="0" height="450"></iframe>