Maramureș. Scandal la Poliție. Șeful de post rezolvă probleme cu pumnii

Cinci elevi de la școala din Mireșu Mare, județul Maramureș au fost luați la palme de șeful de post din Mireșul Mare, județul Maramureș, chiar în cancelaria școlii.

Incidentul a pornit de la un alt caz, care a avut loc duminică, în localitate. Un bărbat a sunat speriat la 112, că mai mulți copii aruncă cu pietre după el și că i-au spart geamurile de la casă. A doua zi, luni, șeful de post din Mireșu Mare a mers la școala din localitate, unde a identificat cinci elevi, pe care i-a dus în biroul directorului. Acolo, spun părinții celor cinci elevi, polițistul i-ar fi bătut cu palmele să recunoască ce anume s-a întâmplat în cursul zilei de duminică.

"S-au făcut cercetări și s-a stabilit despre cine a fost vorba. Copilul meu în vârstă de 12 ani nu a fost implicat. Astăzi (luni - n.n.z) a venit la școală polițistul din comună și a dus cinci copii la doamna directoare. Acolo i-a luat tare polițistul și i-a lovit. Pe copilul meu l-a lovit peste cap de și-a mușcat limba. Și pe copilul vecinului, i-a tras o palmă. De fapt pe toți i-a lovit, crezând că așa va rezolva cazul de duminică. Când am aflat ce s-a întâmplat cred că am avut 200 tensiunea. Am mers la poliție dar nu l-am găsit pe domnul polițist. L-am sunat de mai multe ori. M-a sunat și m-a întrebat de ce l-am înjurat. Cum să lovești un copil de 12 ani, iar directoarea să asiste fără să îi spună nimic. Merg să depun plângere la Baia Mare. Și vă mai spun: nu sunt singurele probleme acolo." a declarat tatăl copilului de 12 ani.

O altă femeie din Mireșu Mare, mama unui alt elev, confirmă faptul că fiul ei a venit acasă, bătutu de șeful de post. "Școala Gimnazială din Mireșu Mare unde se face diferența între copii. Unde cărțile de dau pe pile și pentru cei cu situație materială mai grea nu se dă nimic. Doamna directoare de ce ați permis ca 5 minori să fie duși la secția de poliție pentru declarații să fie loviți de către șeful de post de la Mireșu Mare. De ce ați permis doamna directoare? Oare nu știți că nu trebuie să dați într-un minor. Cu ce drept domnul polițist i-a lovit iar dumneavoastră ați asistat nepăsătoare? Copilul meu s-a speriat și a spus că nu a făcut nimic, chiar dacă a fost lovit. Vă promit că nu va rămâne așa și că dumneavoastră și domnul polițist o să fiți trași la răspundere pentru ce s-a întâmplat azi în postul de Poliție Mireșu Mare", a povestit femeia.

Potrivit Codului de Procedură Penală, un minor nu poate fi audiat de organele judiciare sau de poliție, sau supus altor proceduri polițienești, decât în prezența părinților.

IPJ Maramureş a demarat o anchetă în acest caz. "Conducerea Inspectoratului a dispus efectuarea de verificări cu privirile la aspectele menționate urmând ca în funcție de cele constatate să fie dispuse măsuri." a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.