Un bărbat din județul Maramureș a fost reținut de polițiști după ce a fost acuzat că și-a violat propria fiică, în vârstă de doar 12 ani.
Bărbatul este din localitatea, Ruscova, județul Maramureș. Acesta are împreuna cu soția sa patru copii și familia susține că ar avea probleme mintale, informează antena3.ro
Un vecin al bărbatului a mărturisit despre acesta: „Și-a violat fetița de 12 ani, o frumusețe de copil, a cărei vină a fost aceea de a se naște într-o familie vai și-amar, o familie de prăpădiți, o familie în care ambii părinți nu au fost capabili de absolut nimic. Cei doi au patru copii, trei fetițe și un băiețel. Imediat după ce s-a aflat oribila faptă, polițiștii l-au internat la Spitalul de Psihiatrie de Sighetu Marmației. Cică are probleme mintale și se vrea să fie scăpat de pușcărie. El a mai fost închis pentru furt calificat, iar mama copiilor îi ia apărarea. La fel și părinții lui”, scrie Baia Mare 24.
În prezent, până la clarificarea situației, bărbatul se află în arest și mama și cei patru copii sunt la bunicii paterni.