La sfarsitul lui septembrie si inceputul lui octombrie, Franta va fi gazda turneului final al Campionatului Mondial de rugby.
Preparativele sunt in toi. Organizatorii conteaza pe un public-record. Toate institutiile au fost anuntate ca solicitarea hoteliera va fi enorma - la Paris, indeosebi -, asa ca rezervarile din timp sunt de rigoare. La UNESCO fiind toamna electorala, cu participarea oficialilor din tarile membre, stafful a trimis deja delegatiilor permanente doua avertizari. Nationalele de rugby si-au programat partide-test. N-au lipsit cele oficiale.
La Christchurch, in Noua Zeelanda, s-a incheiat sambata trecuta Turneul celor Trei Natiuni, din emisfera sudica. A castigat Noua Zeelanda, urmata de Australia si de Africa de Sud. Franta l-a castigat pe acela din primavara, al Celor sase Natiuni. Tot in primavara, Nordul si Sudul au avut mai multe confruntari, pe terenurile acestuia din urma, castigate pe linie de sudisti. Nu in ultimul rand, se fac calcule si se emit previziuni. Contestate de catre multi.
Exista observatori care pretind ca nationalele si-au tinut asii in maneca. In turneul de pregatire de acum cateva luni, vizitatoarele, adica europenele, au deplasat garniturile secunde. Din echipa Angliei, de exemplu, au lipsit toate vedetele. Nici chiar in Turneul Celor Trei lucrurile n-au stat altfel. Participantele s-au acuzat reciproc ca nu acorda atentie competitiei, transformand-o intr-una de mana a doua. In aceste conditii, se spune, e hazardat sa facem pronosticuri.
E posibil sa fie asa. Am vazut jucand mai toate echipele creditate cu sanse si mi-am dat seama de marile decalaje din jocul lor. Cand i-au invins pe neozeelandezi, australienii au fost formidabili. Si-au zdorbit pur si simplu adversarii. In retur a fost invers: neozeelandezii nu le-au lasat australienilor nicio sansa. Mai tineti minte cum jucau, in fiecare meci altfel, nationalele din Turneul Celor Sase Natiuni? Menajarea titularilor a fost, se pare, o politica generala in tot acest an, indiferent ca a fost vorba de partide oficiale sau de simple teste. A trage o concluzie despre ce va fi peste doua luni e, asadar, riscant.
Toata lumea pare de acord asupra unui lucru: Noua Zeelanda nu poate rata titlul mondial. Am citit insa cateva interviuri cu antrenorul si cu jucatorii neozeelandezi. Niciunul nu este categoric in privinta sanselor de cucerire a titlului. Si nu cred ca din modestie ori din ratiuni tactice. Echipa a traversat in ultimii ani un laborios proces de refacere.
Mecanismul s-a rodat, admit ei, dar nu se stie cum se va comporta echipa in intalniri ca acelea din turneul final, in care tensiunea e pe masura mizei, iar jucatorii de la antipozi sunt, majoritatea, tineri. Alt punct asupra caruia exista acord este suprematia sudistelor. La cele deja amintite, trebuie adaugata Argentina, in mare forma in 2005 si 2006, superioara Frantei in partidele directe. Sperantele Frantei, la randul ei, tin mai mult de orgoliu: englezii n-au ratat titlul in 2003, asa ca pentru francezi ar fi umilitor sa ramana mai prejos decat vecinii de peste Canalul Manecii.
Jocul Frantei in ultimele luni e contradictoriu. A facut meciuri mari, a pierdut altele la scor. Linia de treisferturi nu e entuziasmanta, ca alta data. Iar daca vorbim de forta, necesara in gramezi si la patrunderi, sudistii sunt fata de nordisti ca vulturii fata de vrabii. Specialitatea nordistilor ramane procentajul loviturilor libere. Dar am vazut una in meciul de 27-12 al Noii Zeelande cu Australia care mi l-a adus aminte pe Penciu. Nimic nu mi-a amintit insa, din pacate, si de nationala Romaniei, care va veni in septembrie la Paris.