De la Bistrița la Iași, la Gherla, Craiova sau Baia Mare, un număr considerabil de deținuți și membri ai personalului din sistemul penitenciar din România participă la o campanie împotriva sinuciderii. Manifestările organizate sub tutela Administrației Naționale a Penitenciarelor au loc, în perioada 05 - 10 septembrie, sub deviza „Să nu renunţi niciodată, niciodată, niciodată!!!”, cu ocazia Zilei Mondiale de Prevenire a Suicidului și fac parte din proiectul „Ești de neînlocuit”.
În toate unitățile sistemului penitenciar sunt organizate mese rotunde, dezbateri, expoziții de grafică și desen, întâlniri cu specialiști în domeniul medical, psihologi, preoți sau cadre didactice, manifestări în care caută să găsească, prin dialog, soluții la situațiile de criză și să promoveze încrederea în sine și în sprijinul semenilor.
Activitățile au ca scop creşterea gradului de conştientizare, de către personal şi deţinuţi, a faptului că solidaritatea şi sprijinul oferit de cei din jur contribuie la depăşirea situaţiilor de viaţă problematice, care uneori îi determină pe semenii noștri să recurgă la gesturi dramatice, informează ANP.
Campania derulată în sistemul penitenciar, ajunsă deja la a doua ediție, plasează România în rândul țărilor care s-au implicat cu promptitudine în eforturile întreprinse de Organizația Mondială a Sănătății pentru scăderea ratei de suicid cu 10 procente până în anul 2020.
Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului pune accent pe valoarea sentimentală şi universală a solidarităţii cu semenii noştri, unii dintre ei alegând să recurgă la gesturi dramatice atunci când se confruntă cu situaţii de viaţă problematice