Manchester United, din noul lider

Manchester United a revenit pe prima poziţie în Premier League în urma victoriei de ieri, scor 3-1, în faţa lui Tottenham Hotspur, formaţie care traversa o perioadă foarte bună, obţinând victorii în faţa lui Chelsea şi Arsenal Londra.

În ciuda victoriei de pe Old Trafford, fanii lui United nu au prea multe motive să zâmbească. Vedeta echipei Wayne Rooney s-a accidentat şi ar putea rata restul sezonului, iar Chelsea, formaţie care ocupă poziţia secundă în clasament, la două puncte de United, poate trece azi pe primul loc în Premier League dacă învinge Stoke pe teren propriu.

Manchester United are un program mai uşor decât Chelsea în ultimele două etape, oamenii lui Alex Ferguson urmând să dea piept cu Suderland şi Stoke, în timp ce formaţia de pe Stamford Bridge va juca împotriva lui Liverpool, în deplasare, şi a lui Wigan Athletic, pe teren propriu.

Tottenham, care învinsese rivalele locale Arsenal şi Chelsea în precedentele două meciuri din Premier League, nu au mai câştigat în faţa lui Manchester United din 1989 şi nu au nicio victorie pe terenul echipelor din "big four" în ultimele 66 de confruntări.

United a deschis scorul ieri prin veteranul galez Ryan Giggs, care a transformat o lovitură de pedeapsă în minutul 58, însă Ledley King a punctat pentru oaspeţi, zece minute mai târziu. Portughezul Nani şi acelaşi Giggs, tot din penalty, au stabilit însă scorul final. Tottenham rămâne totuşi pe locul patru în ierarhia din Anglia, Manchester City remizând, scor 0-0, cu Arsenal. Manchester United e lider în Anglia, cu 79 de puncte după 36 de meciuri. Urmează Chelsea, 77 de puncte, dar şi un meci mai puţin, Arsenal, 71 (35 de meciuri), Tottenham, 64 de puncte (36 de meciuri), Manchester City, 62 (34 de meciuri).

Manchester Utd - Tottenham 3-1 Marcatori: Giggs (58 şi 86, ambele din penalty), Nani (81) / King 70 "Old Trafford", Manchester; Spectatori: 75.268

Man Utd: Van der Sar - Evra (O'Shea, 67 ) , Vidic, Jonny Evans, Rafael Da Silva (Macheda, 80 ) , Fletcher, Valencia (Carrick, 60 ) , Giggs, Scholes, Nani, Berbatov

Tottenham: Gomes - Dawson, King, Assou-Ekotto, Bale, Huddlestone, Bentley ( Lennon, 66 ) , Palacios, Modric, Pavlyuchenko ( Crouch, 76 ) , Defoe ( Gudjohnsen, 55 ) Alte rezultate înregsitrate ieri: Manchester U. - Tottenham H. 3 - 1 Bolton W. - Portsmouth 2 - 2 Hull C. - Sunderland 0 - 1    West Ham U. - Wigan Athletic 3 - 2 Wolverhampton W. - Blackburn R. 1 - 1   Arsenal Londra - Manchester City 0-0