Manchester United - Chelsea, 1-0 in razboiul noului sezon

Manchester United si-a adjudecat ieri, pe stadionul "Wembley", Supercupa Angliei, primul trofeu pus in joc pentru sezonul 2007/2008.

„Diavolii rosii”, campionii din Premier League, au invins la penalty-uri, scor 3-0, echipa Chelsea Londra, detinatoarea Cupei Angliei. Dupa 90 de minute de joc, cele doua rivale se aflau la egalitate, scor 1-1.

Ryan Giggs, capitanul „diavolilor”, a deschis scorul in minutul 35, dupa o pasa primita de la Evra. Inainte de pauza, „albastrii” au egalat prin Florent Malouda, mijlocasul francez adus de la Olympique Lyon pentru 20 de milioane de euro.

Cu 20 de minute inainte de final, arbitrul i-a privat pe cei de la Manchester United de un penalty clar. „Nu a fost cel mai frumos meci al nostru, dar o victorie ram‰ne victorie”, a comentat mijlocasul „diavolilor”, Michael Carrick.

Eroul meciului a fost indiscutabil portarul olandez Edwin van der Sar, care a aparat trei lovituri de la 11 metri consecutive. Recordul de patru penalty-uri aparate, detinut de rom‰nul Helmut Duckadam, a ramas astfel in picioare. Pizarro, Lampard si Wright-Phillips n-au putut sa-l invinga pe Van der Sar, in timp ce Manchester United a punctat prin Rio Ferdinand, Carrick si Rooney.

Absente de marca

De la „albastri” a lipsit capitanul John Terry, care va fi indisponibil pentru o luna, din cauza unei accidentari la ligamentele unui genunchi. In echipa lui Jose Mourinho nu s-au regasit nici ivorianul Didier Drogba, nici germanul Michael Ballack.

Gruparea de pe „Stamford Bridge” n-a precizat motivele absentei lui Drogba. In ceea ce-l priveste pe Ballack, acesta se afla, se pare, in Spania, pentru a negocia cu Real Madrid.

Potrivit cotidianului „As”, neamtul, care primeste la Chelsea un salariu anual net de 8 milioane de euro, este de acord sa incaseze intre 4 si 5,5 milioane de euro pe sezon, numai pentru a juca la campioana Spaniei. In 1997, Chelsea pierduse Supercupa Angliei tot in fata celor de la Manchester, tot la penalty-uri, scor 2-4.