Numai în acest an inspectorii ANPC au amendat și au închis zeci de restaurante care se află chiar în buricul Capitalei. Printre neregulile constate se numără alimente expirate care sunt preparate în locații cu mucegai.
Mâncare cu mari probleme, la localuri de lux. Restaurante catalogate drept de lux, unde umblă lumea bună a Capitalei s-au demonstrat a fi de fapt niște bombe din punct de vedere culinar. Inspectorii ANPC, care au mers în control pe bulevardul Decebal în luna ianuarie a acestui an, au descoperit acolo o adevărată bătaie de joc la adresa clienților.
Mai exact, acestora li se serveau alimente expirate, felurile de mâncare erau preparate din materii prime care erau congelate si refrigerate, deși pe etichetă se interzicea acest lucru. Alte materii prime care erau dublu etichetate, ceea ce înseamnă cel mai probabil că erau și ele expirate. Congelatoarele, frigiderele, aragazele, și toate ustensilele de bucătărie erau extrem de murdare, unele dintre aceste aparate fiind și pline de rugină, practic un adevărat dezastru din punct de vedere al igienei. Descoperirea și mai șocantă a venit însă la anumite restaurante din Centru Vechi. Acolo inspectorii au făcut mai multe controale în aprilie și au găsit cele mai jalnice condiții de a prepara mâncarea.
Mâncare cu var
În aceste locații inspectorii au găsit mucegai pe pereții bucătăriei unde clienților li se prepara mâncarea. De altfel tot în Centru Vechi au fost găsiți gândaci în bucătăriile localurilor controlate, insecte ce puteau contamina mâncare. De pe tavan se exfolia vopseaua care putea să cadă, de asemenea, în mâncarea preparată. Nici bureții cu care se spălau vasele nu erau într-o stare mai bună, practic erau extrem de uzați și deteriorați.
O parte dintre aceste localuri au fost închise temporar. Altă parte au fost amendate cu sume care au depășit în total 200.000 de lei. Cu toate acestea, chiar și în lumina ultimelor controale ale inspectorilor, nu pare că patronii sunt impresionați nici de amenzi nici de celalte sancțiuni, ca să schimbe ceva. În ultimul an sute de astfel de locații au fost controlate la nivel national și în foarte multe dintre ele s-au găsit nereguli grave. Doar că închiderea temporară și amenzile nu par să fie soluția pentru ca această situație să nu se mai repete.