Lucrările de restaurare a monumentului au fost sistate pentru că pun în pericol statutul de monument de patrimoniu UNESCO.
Măicuţele de la Mănăstirea Horezu sunt acuzate că pun în pericol statutul de monument de patrimoniu UNESCO al sfântului lăcaş pentru că au permis efectuarea de intervenţii neautorizate şi din cauza lucrărilor de restaurare de proastă calitate.
Lucrările au început în anul 1997. În total, s-au cheltuit până acum peste 1,3 milioane de lei pentru proiectare, expertize şi restaurare. După mai puţin de un an de la recepţie, au început să apară probleme. „Au terminat lucrarea primăvara, iar toamna deja pica tencuiala de pe soclul bisericii. Au reparat-o, acum pică iar. Eu cred că de vină e drenajul din jurul clădirii, care nu e făcut cum trebuie, că apa stă la baza soclului“, este de părere maica Marina, ajutor de stareţ. „Constructorul mi-a zis să dau apa cu mătura când se strânge, că n-o să-mi fie greu“, susţine maica Marina. Firma care a început lucrările de consolidare-restaurare este SC Restor SRL. Reprezentanţii acestei firme nu au dorit să facă niciun comentariu. S-au plâns la Băsescu şi la Tăriceanu
Nemulţumite de calitatea lucrărilor, măicuţele au dat jos schelele de pe biserică şi au făcut plângeri la autorităţi. I-au spus preşedintelui Traian Băsescu, în urmă cu două săptămâni, când a vizitat mănăstirea. I-au spus şi premierului Călin Popescu-Tăriceanu. „Sunt mâhnit să văd că lucrările de restaurare sunt de proastă calitate. Voi trimite o echipă de control. Se cheltuiesc mulţi bani pentru restaurare şi vreau să nu fie cheltuiţi de pomană. Firmele de construcţie trebuie să înţeleagă bine că de banul public trebuie să aibă consideraţie şi grijă“, a declarat atunci premierul.
Măicuţele susţin că reprezentanţii Oficiului fac presiuni asupra lor ca să nu mai facă reclamaţii şi le ameninţă că le vor sancţiona pentru că au construit o clădire cu geamuri termopan în interiorul mănăstirii. „Mi-au zis că ce studii am eu de mă bag peste specialişti? Fac presiuni asupra mea să permitem continuarea lucrărilor. Vin cu tot felul de ameninţări şi vor să ne intimideze pentru că am construit fără autorizaţie o anexă la bucătărie. Dacă aprobam lucrările constructorilor, îmi eliberau şi ei autorizaţia de construcţie“, se plânge maica Marina.
Specialiştii ONMI o acuză pe stareţă că a demolat obiective de patrimoniu datând de pe vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu, ctitorul mănăstirii. Este vorba de un cuptor de pâine şi de un coteţ de păsări. „Este ruşinos ce se întâmplă la Horezu. Din cauza lucrărilor neautorizate, mănăstirea riscă să fie declasificată. Am făcut raport la Patriarhie, dar nu am primit răspuns. Clerul bisericii crede că poate face orice pentru că este proprietar şi consideră Legea protecţiei monumentelor exagerată“, acuză Virgil Niţulescu, secretar de stat în Ministerul Culturii.
Până la finalizarea anchetei cerute de Ministerul Culturii şi de premierul României, lucrările de restaurare sunt sistate. Distrugerea obiectivelor UNESCO duce la declasificarea monumentului, iar persoanele vinovate riscă doi ani de închisoare.