Manager pe ochi frumoşi la Fondul Proprietatea

Sebastian Vlădescu recunoaşte că membrii comisiei pe care o conduce vor fi subiectivi în selectarea administratorului.

Decizia în privinţa firmei care va administra averea Fondului Proprietatea (FP) este la mâna comisiei de selecţie a managerului, condusă de Sebastian Vlădescu. Documentele oficiale care organizează procesul de selecţie elaborate de comisie îi permit lui Vlădescu să promoveze anumiţi candidaţi. Criteriile menite să evalueze care dintre doritori se califică pentru ultima fază a procesului sunt incerte, iar reprezentanţii comisiei sunt conştienţi de acest lucru.

Dacă prima şi a treia etapă de selecţie se bazează pe criterii obiective, cea intermediară constă dintr-un „dialog competitiv“, în urma căruia în cursă vor rămâne doi sau trei candidaţi.

Sebastian Vlădescu a recunoscut, ieri, într-o conferinţă de presă, că „acest proces presupune o doză de subiectivism din partea comisiei. Criteriile nu pot fi evaluate strict numeric“. El a afirmat că unul dintre elementele subiective este încrederea pe care trebuie să o câştige candidaţii. Altul este „calitatea respectivului potenţial manager de fond“, în special în contextul în care criza financiară internaţională a târât în faliment nume grele din domeniul bancar.   Vlădescu: sunt imparţial

Sebastian Vlădescu a condus şi comisia de privatizare a BCR. În urma procesului de selecţie desfăşurat acum trei ani, austriecii de la Erste Bank au obţinut peste 60% din acţiunile celei mai mari bănci româneşti. Aşadar, Vlădescu a mai avut ocazia să negocieze cu Erste Bank. Iar potrivit unor surse din piaţă, Regulamentul de organizare a licitaţiei pentru alegerea managerului de fond şi Caietul de sarcini, publicate săptămâna trecută în Monitorul Oficial, pregătesc accesul Erste şi la conducerea FP. Comisia cere firmelor interesate să fie înregistrate în România sau să înceapă constituirea unei filiale în ţara noastră. Singura înregistrată în România, dintre cele 28 de societăţi care s-au arătat interesate până în august să gestioneze activele FP, este BCR Asset Management, controlată de Erste.

Preşedintele comisiei de selecţie a negat însă posibilitatea ca participarea sa la negocierea cu Erste pentru privatizarea BCR să influenţeze decizia în favoarea austriecilor. „Nu am nicio preferinţă“ în privinţa candidaţilor, a subliniat Vlădescu, precizând că „Erste nu se califică, potrivit legislaţiei române“. Însă companiile pot participa la licitaţie şi în consorţii.

AGA va decide listarea pe Bursă

Documentele care pun la punct procesul alegerii unui manager al FP au fost publicate cu două luni întârziere după ce au fost aprobate de guvern, din cauza dificultăţilor de traducere din engleză în română şi a modificărilor cerute de CNVM şi de Ministerul Justiţiei.

Potrivit documentelor, managerul ales poate delega administrarea FP către alte firme înregistrate în România. El urmează să asigure un randament al investiţiilor Fondului peste creşterea economică.   Momentul listării pe Bursă a Fondului va fi decis de Adunarea Generală a Acţionarilor, care, cel mai probabil, vor aştepta vremuri mai bune pentru investiţiile pe piaţa de capital, a mai adăugat şeful comisiei.

TERMEN DECALAT   Manager cu trei luni întârziere   Procesul de selectare a administratorului Fondului Proprietatea va începe propriu-zis joi, când anunţul de licitaţie va fi publicat în ziarul britanic „Financial Times“, în „Ziarul financiar“ şi în alte câteva publicaţii din România, potrivit lui Sebastian Vlădescu. Conform estimărilor sale, FP ar putea avea un manager cel mai devreme abia în luna martie a anului viitor. Însă procesul ar putea fi prelungit, la cererea participanţilor, a mai spus Vlădescu. Aceasta, deşi conducerea gigantului înfiinţat de statul român pentru despăgubirea persoanelor deposedate de comunişti care nu îşi pot primi în natură proprietăţile anunţase că societatea va avea un manager până la sfârşitul acestui an. Vlădescu a mai anunţat, ieri, că firmele şi consorţiile interesate să devină administratori ai Fondului au termen până pe 15 ianuarie 2009 să-şi depună ofertele iniţiale. Timp de două săptămâni de la publicarea anunţului privind licitaţia, comisia de selecţie a administratorului FP va răspunde la întrebările companiilor. Conform lui Vlădescu, firmele vor primi răspunsurile în cel mult două zile lucrătoare, iar informaţiile vor fi trimise tuturor candidaţilor, fără a preciza care dintre ei a solicitat clarificări. Alături de Sebastian Vlădescu, din comisia care trebuie să aleagă un administrator pentru FP mai fac parte patru membri. Este vorba de Cătălin Doica, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, fostul secretar de stat la finanţe Bogdan Alexandru Drăgoi şi avocata Ioana Crenguţa Leaua.