Management "privatizat" cu întârziere la CFR Marfă şi Tarom

Tarom şi CFR Marfă vor fi primele companii de stat din subordinea Ministerului Transporturilor care vor avea management privat, potrivit surselor citate de Mediafax. Asupra acestor două au căzut de acord reprezentanţii statului român şi cei ai Fondului Monetar Internaţional. Pe lista FMI s-a afla şi Metrorex, CFR Călători şi CFR Infrastructură.

Dacă Ministerul Economiei a publicat deja anunţul de angajare a firmelor de recrutare, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) încă nu a elaborat procedura de selecţie. "La nivelul MTI este în curs de elaboare procedura de selecţie a firmei de recrutare", au precizat reprezentanţii Ministerului Transporturilor, la solicitarea EVZ.

Potrivit acestora, "în cazurile în care urmează a fi vândute pachete minoritare de acţiuni, acest calendar poate fi modificat pentru a permite participarea noilor acţionari minoritari". Statul intenţionează să scoată la vânzare pachete minoritare atât la operatorul feroviar de marfă, cât şi la cel aerian, astfel că la conducerea acestor două companii de stat am putea să nu avem manageri privaţi la începutul anului viitor, ci mult mai târziu.

Statul vrea să vândă, dar nu ştie când

Guvernul a aprobat, la finalul lunii august, vânzarea la bursă a unui pachet de acţiuni reprezentând 20% din capitalul social al companiei aeriene de stat Tarom, potrivit angajamentelor asumate cu instituţiile financiare internaţionale. Când anume va fi scos la bursă pachetul de acţiuni ştie doar Guvernul, premierul Emil Boc solicitând ca vânzarea să se facă într-un moment oportun, aşa încât să se evite o situaţie similară recentului eşec al vânzării la bursă a aproape 10% din Petrom. Privatizarea unui pachet de acţiuni de 20% din acţiunile CFR Marfă prin ofertă publică (IPO) sau prin intermediul unui investitor strategic va avea loc până la finele lunii decembrie a acestui an, urmând ca operatorul feroviar de marfă să fie vândut în întregime atunci când condiţiile de piaţă o vor permite. Directorul general al companiei, George Micu, a declarat pentru evz.ro că doreşte să-şi păstreze postul, însă a adăugat că ar dori să vadă legislaţia finalizată şi criteriile de selecţie defitivate înainte de a vorbi despre o candidatură la funcţia pe care o deţine în prezent.

REMUNERAŢIE

Nu s-a discutat nivelul salariilor viitorilor şefi

Nivelul salarizării managerilor privaţi care urmează a fi angajaţi la companiile de stat de anul viitor nu a fost încă discutat în Guvern, potrivit premierului Emil Boc. "Urmează ca particularităţile concrete ale contractului de management să se discute după procedura care va fi finalizată de către Guvern", a precizat, ieri, primul ministru. Întrebat fiind care vor fi criteriile de selecţie ale viitorilor şefi de companii de stat, premierul a precizat că acestea vor fi decise de către cei care se vor ocupa de selecţia acestora, explicând că este vorba despre "exigenţele de piaţă care se practică peste tot în lume".

15 companii ar urma să aibă manageri privaţi selectaţi de către firme de resurse umane recunoscute la nivel mondial, potrivit lui Jeffrey Franks, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România.