Mama copiilor gemeni în vârstă de aproape trei ani, care au murit după ce au căzut de la etajul 10 al blocului în care locuiau, este cercetată pentru ucidere din culpă, a anunțat, miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
Mama gemenilor din Ploiești este anchetată pentru ucidere din culpă, după ce și-a lăsat copiii nesupravegheați și aceștia au căzut în gol de la balconul imobilului în care locuiau. Evenimentul a fost soldat cu moartea celor doi gemeni. După înmormântarea victimelor, mama acestora a transmis, pe o rețea de socializare, că va dezvălui detalii cu privire la incident.
Mama gemenilor morți din Ploiești este audiată pentru ucidere din culpă
"La data de 18.08.2021 s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de mama minorilor decedaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, aceasta fiind audiată în calitate de suspectă în cauză.
Din probele administrate în cauză până în prezent a rezultat la data de 11.08.2021, minorii în vârstă de doi ani, fiind lăsaţi nesupravegheaţi de către mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului şi s-au precipitat de la etajul 10 al imobilului unde locuiau, rezultând decesul acestora", au comunicat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, potrivit Agerpres.
Ce a făcut femeia după înmormântarea copiilor. A promis dezvăluiri
Mama gemenilor din Ploiești, aspru criticată pentru că nu și-a supravegheat copiii, aceștia căzând de la etajul 10 al blocului în care locuiau, și-a făcut un nou cont de TikTok la două zile după înmormântare.
Într-un clip postat pe rețeaua de socializare, femeia fredona versurile unei manele mai vechi a lui Adrian Minune. „De-ar fi să o iau de la început, nu am nimic de pierdut”, transmit versurile melodiei postate de mama copiilor gemeni. Să sufere din dragoste? În orice caz, comentariile internauților au deranjat-o pe femeie întrucât, pe vechiul cont de TikTok, aceasta a blocat opțiunea care permite postarea comentariilor la materialele sale.
Mama copiilor le-a mai promis internauților că va realiza un live în care va povesti detaliat tot ce s-a întâmplat, de fapt, în ziua în care au murit cei doi gemeni.