Mamaia si-a facut lifting

Piese cu sound actual, prezentare dinamica, coregrafii moderne - batranul festival pare sa fi trecut printr-o inspirata "schimbare la fata".

Mamaia ia o mica pauza in aceasta seara, si nu pentru ca ar fi imbatranit atat de tare - caci in primele doua seri de festival a demonstrat ca a suferit un „lifting” -, ci pentru ca astazi este randul concurentilor sa se relaxeze si sa-i priveasca la lucru pe membrii juriului (printre care Madalin Voicu, Paula Seling, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Adrian Romcescu, Berti Barbera), care vor urca astazi pe scena Teatrului de Vara pentru a demonstra ca au pus note in cunostinta de cauza.

Prezentarea dinamica si inedita (asigurata de actori de la Teatrul din Constanta, pe texte scrise de Dan Teodorescu, din trupa Taxi), piesele cu sound actual, cu ritmuri de hip-hop si reggaeton, auzite de obicei in cluburi, dar care in acest an au rasunat la Teatrul de Vara, coregrafiile moderne, decorul minimalist in alb si negru si recitalul lui Mihai Traistariu au aratat, in prima seara a festivalului, o Mamaia schimbata, chiar daca, pe alocuri, au mai ramas cateva „riduri”.

„Prima seara a fost exceptionala, chiar daca au aparut acele probleme tehnice, inerente de altfel”, spune Corina Chiriac, membru al juriului. „Ma bucur ca muzica romaneasca, dupa 17 ani de cautari, se asaza in niste tipare care nu exclud valoarea, un criteriu ce nu se poate schimba, indiferent de mode, dar ca a reusit totusi sa gaseasca haina moderna in care sa se imbrace”, completeaza ea.

O seara cu Alexandru Sassu

Asa cum au precizat organizatorii, mai multe personalitati din lumea politica si-au anuntat prezenta la festival, insa, in prima zi, in public s-a aflat doar Alexandru Sassu. Concursul a debutat cu sectiunea de Interpretare, insa o problema de sunet a aparut chiar de la inceput, cand microfonul celui de-al doilea concurent s-a „incapatanat” sa nu mearga timp de un minut.

Daca la Interpretare participantii au avut ca principala „arma” vocea, la sectiunea de Creatie, in cea de-a doua parte a serii, au fost permise mici „artificii”: proiectii video pe ecrane, dansatori, coregrafii moderne. De altfel, la aceasta sectiune, publicul a urmarit pe scena artisti cunoscuti, printre care Nico, Proconsul, Ovidiu Komornyik, Anca Sigartau si trupa Edict din Moldova.

Chiar daca unele piese inscrise in concurs la Creatie n-au iesit in evidenta decat printr-o linie melodica si o orchestratie la moda acum multi ani, majoritatea melodiilor au beneficiat de un sound actual, modern, iar la Mamaia s-au auzit ritmuri de hip-hop, rock si reggaeton (piesa „Cum te pot iubi”, compusa de Mihai Alexandru si interpretata de Bogdan Dima, ex-Body&Soul, avand mari sanse sa devina un hit, potrivit specialistilor aflati la festival).

Aplauze pentru invitatii lui Traistariu

Desi asteptat mai bine de jumatate de ora, recitalul lui Mihai Traistariu, inceput aproape de miezul noptii, i-a facut pe spectatorii care umplusera Teatrul de Vara sa ramana pana la final.

„Aici m-am lansat, datorez totul acestui festival”, a spus Traistariu, care nu a uitat sa aminteasca toate premiile castigate de-a lungul timpului la Mamaia. Cu un show „condimentat” cu acrobatii, proiectii video, dansuri si, mai ales, voci de exceptie, Traistariu si invitatii sai au delectat publicul, in ciuda problemelor tehnice care au aparut de cateva ori.

Intr-un mod oarecum paradoxal, recitalul a inceput cu piesa „End of The Road” („Sfarsitul drumului” - n.r., un hit din anii ‘90 al trupei BoyzIIMen) si a inclus mai multe melodii din repertoriul international, printre care „I Will Always Love You” si „Sex Bomb”.

Nu au lipsit nici piesele lui Traistariu, „Cat de frumoasa esti”, „Tornero” sau „Banii si fetele”, hitul formatiei Valahia, interpretat in duet cu fostul coleg de trupa Dorin Topala, reorchestrate intr-o maniera actuala si „tonica” de  tanarul compozitor Andrei Tudor, care, de altfel, a condus si formatia care l-a acompaniat pe Traistariu in recital.

Invitatii cantaretului, printre care Paula Seling, Nico si Laurentiu Cazan, au fost si ei aplaudati la scena deschisa, chiar daca au avut probleme cu microfoanele. Nici Traistariu nu a fost ferit de problemele tehnice, astfel ca la duetul cu Paula Seling a renuntat in cele din urma la microfonul sau, care nu mai functiona, si a cantat, usor iritat, la microfonul partenerei sale.

Recitalul s-a incheiat cu un moment sustinut de doi gimnasti din Romanian Golden Team, ale caror acrobatii ar fi demne de Cirque du Soleil.

Ironii

Povesti cu Harap-Alb si Alba-ca-Zapada Ca si in anii trecuti, textele prezentatorilor Festivalului de la Mamaia au fost scrise intr-o nota plina de umor de Dan Teodorescu, solistul trupei Taxi, si au fost presarate cu ironii la adresa unor personaje din viata politica (inclusiv a nasului sau de cununie, Traian Basescu), dar si la adresa problemelor actuale din Romania.

Cei doi prezentatori „de poveste” din prima seara, Alba-ca-Zapada si Harap-Alb (Florina Bulgaru si Pavel Barsan, doi tineri actori de la Teatrul din Constanta), au „discutat”, printre altele, despre „Verde Imparat, care s-a dus la Viena sa se opereze de hernie” si care s-a transformat in „Galben Imparat, dupa ce l-au suspendat cei 322 de pitici”, despre „ursul si iepurasul din padure”, dar si despre televiziunile „extraordinare, extravagante si pline de E-uri”, replici care  au starnit hohote de ras in sala.