La inaugurarea pavilionului României, de la Expoziția Universală de la New York din 1939, au participat numeroși invitați dintre care menționăm pe Sara Delano Roosevelt, mama Președintelui Statelor Unite ale Americii, Fiorello La Guardia, primarul orașului New York, Grover Whalen, președintele Expoziției, Eduard J. Flynn, comisarul guvernului SUA, Radu Irimescu, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Washington.
România a avut doua clădiri: Pavilionul României (arhitect G.M. Cantacuzino) și Casa Românească (arhitect Octav Doicescu), ce avea un restaurant care a concurat cu cel al Franței la atragerea de clienți si care devenise locul de întâlnire a elitei americane din acea vreme. Personalități ale arhitecturii americane au fost de părere că pavilioanele românești erau „cele mai reușite ca arhitectură si ca material de prezentare generală și creau imaginea uneia dintre cele mai interesante țări din Expoziția americană”.
În cadrul temei României la expoziție s-au evidențiat sectoarele dedicate aviației, agriculturii, cercetării, extracției și prelucrării petrolului.
Enescu și Brâncuși
În contextul participării României la Expoziția Universală de la New York, la Opera Metropolitană a avut loc un concert dirijat de George Enescu. De asemenea, la Expoziție a fost prezent și Constantin Brâncuși, care a fascinat America.
Publicul care a vizitat Casa Românească a putut asculta melodii populare românești interpretate de Maria Tănase, Fănică Luca și taraful lui Grigoraș Dinicu.
Comisarul general al pavilionului României a fost academicianul Dimitrie Gusti, care-i trimitea Regelui Carol al II-lea următoarea telegramă
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric