Mama Mălinei Olinescu: "Trataţi trecerea ei Dincolo cu discreţie"

Doina Spătaru, mama artistei care s-a sinucis azi dimineaţă aruncându-se de la etajul şase, a mers în casa în care locuia fiica ei.

"Vă mulţumesc tuturor şi mai am o rugaminte. Aşa cum Mălina a trecut prin viaţă cu discreţie, vă rog din tot sufletul, şi sunt convinsă că este şi dorinţa ei, să trataţi trecerea asta a ei Dincolo tot aşa cu discreţie, decenţă şi respect", a spus Doina Spătaru, la ieşirea din blocul în care locuia fiica ei. Într-un interviu, Doina spunea că desele turnee pe care le-a avut de-a lungul timpului în străinătate au degradat relaţia ei cu cele două fiice, Mălina şi Codruţa.  "Eu le lăsam într-un punct şi, când mă întorceam, descopeream că ele mai parcurseseră deja o bucăţică din drumul vieţii. Iar uneori îmi dădeam seama că nu mai reuşeam să ajung la sufletul lor. Şi-mi era teamă că se înstrăinează", a spus Doina Spătaru.  Citiţi mai multe informaţii în categoria dedicată Mălinei Olinescu.