MAJORATUL politic, la 7 ani. CTP despre copii, proteste și Revoluție

Una dintre cele mai discutate teme din ultimele zile este aducerea copiilor la protestele care au avut loc în toată țara. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu și-a exprimat punctul de vedere printr-o explicație amplă la TV.

„Depinde de vârsta copilului. Dacă te duci cu un bebeluş în braţe la protest, aceea nu e o prezenţă a copilului la protest. Există copii care vin la protest cu părinţii şi există părinţi care vin cu copiii. Au fost părinţi care au venit la protest cu copiii pentru a da semnal de manifestaţie paşnică şi au fost părinţi care şi-au luat copiii ca să vadă, să audă.
Dacă are 10-12 ani atunci e în regulă, pentru că atât aveau mulţi dintre cei care se băteau literalmente cu forţele de ordine în 21 decembrie 1989 în Piaţa Universităţii. Erau copii şi de 7 ani acolo. Aveau nişte scandări despre care habar n-aveam. Scandau <Poenaru Bordea>. N-am să uit niciodată, eu nu ştiam cine e. E primul ofiţer român mort în 1916 la intrarea României în război la trecerea Carpaţilor. Copiii ăia ştiau lucrul ăsta.
Dacă au 7, 10, 12 ani, copiii au dreptul să fie prezenţi. Un copil de 7 ani e fundamental diferit de un copil de 7 ani de acum 27 de ani. E deja cufundat în această mare informaţională care a înghiţit atâtea imagini câte nu înghiţisem eu până la 20 de ani. Se produce o maturizare hiper rapidă.
Să vii cu un bebeluş în braţe nu e în regulă. Ce sens are? Poate vrei să arăţi că eşti paşnic, dar acel copil poate să sufere în clipa în care se produce o busculadă teribilă. N-aş fi de acord cu aducerea în piaţă a copiilor de 1-5 ani”, a explicat jurnalistul la Digi24.