Mâinile care produc unicate pe bandă rulantă

Pentru unii dintre cei veniţi să îşi expună creaţiile la târgul de obiecte handmade de la Curtea Veche, meşteşugul lor este un hobby, un mijloc de relaxare şi de separare de profesia de zi cu zi. Pentru alţii, a trecut de stadiul de ocupaţie şi a devenit o adevărată meserie care le canalizează toate eforturile.

Un portret-tip al celor care fac produse handmade ar fi greu de realizat şi nu ar face decât să ştirbească diversitatea acestor personalităţi: dacă Adriana Şerban tricotează haine din bumbac şi lână de aproape 30 de ani, Anca Mosorivschi s-a apucat să „împletească” bijuterii din fir de argint de numai o lună. Însă pe toţi îi uneşte pasiunea pentru lucrul cu mâinile şi totodată curajul de a face ceea ce le place.

Ramona Stanca Vîrtosu are 34 de ani, este scenograf şi stilist, dar de 7-8 ani face costume. A terminat Facultatea de Arte Plastice şi a colaborat ca scenograf pentru mai multe filme (inclusiv la un film despre istoria animaţiei – „Scurtă poveste”, în care povestitorul era Horaţiu Mălăele) sau ca stilist pentru vedete.

„Noi suntem cei care de obicei stăm în spatele camerei de filmat, în spatele cortinei. Suntem prea pasionaţi de ceea ce facem pentru a mai acorda atenţie imaginii. Dar ar trebui”, spune Ramona, acceptând până la urmă să îi fac o fotografie alături de costumele ei.

Până de curând, lucra la proiecte de filme care durau de la o săptămână la trei luni, iar pauzele şi le umplea croind costume: „Pentru că nu poţi să stai”, îmi spune ea.

Deocamdată, a decis să facă numai costume pentru evenimente deoarece este mai relaxant decât la filmări: „Acum fac tot ce vreau. Am libertatea să fac ce vreau. La un moment dat simţi nevoia să te exprimi, să lucrezi foarte liber, să faci lucruri cu mâna ta, să nu foloseşti lucruri de-a gata. Fiind scenograf, de multe ori foloseşti lucruri de-a gata”.

„ Trebuie să-ţi iei timp pentru fiecare proiect în parte. Nu le poţi face pe toate odată”, Ramona Vîrtosu

Cele mai multe costume sunt pentru evenimentele pentru copii (petreceri, piese de teatru, serbări, spectacole la grădiniţă): rochii de epocă, de vrăjitoare sau de zâne, costume de căpcăun sau pentru personaje precum Motanul încălţat. Are chiar şi un costum pentru personajul “Dumnezeu” – o hăinuţă aurie, sclipitoare, cu o aureolă deasupra. Majoritatea sunt unicate.

“Pasiunea mea sunt constumele astea”, spune Ramona. Deocamdată are veo 25 de costume din brocard sau catifea pe care le ţine acasă, dar speră să facă rost de un spaţiu.

„Am constatat de curând că fac ceea ce făcea bunica mea. Ea era săsoaică, bunicul şvab. Bunica lucra foarte mult, deşi avea copii, pentru că nu exista televizor. Picta, croşeta. Exact asta fac eu acum. Am moştenit-o”, explică Ramona. „Ea le făcea pentru familie: jucării, costume pentru grădiniţă, hăinuţe. Era un mod de viaţă”.

„E frumos că au început să apară târgurile la noi. Străinii le apreciază foarte mult. În Franţa, Anglia, sunt de mult. Văd multe fete care au început să croşeteze şi să aibă bucuria să expună ceea ce lucrează. Au învăţat de la bunici. Îmi spunea cineva: „Cine zicea că fetele de la noi nu mai lucrează?”".

Adriana Şerban face haine din caşmir, bumbac, lână, mătase, genţi din sfoară de cânepă, coliere şi broşe din ceramică pictată.

"Nu ştiu să lucrez la maşină" Şi-a descoperit pasiunea de timpuriu, în urmă cu 30 de ani. “Am două fete şi am vrut întotdeauna să le îmbrac în lucruri deosebite. Erau ale mele, erau frumoase, dar voiam să le fac şi mai frumoase. Pentru cea mare am făcut o rochie albă, pe poale erau o ciupercă, o furnică, câteva frunze. Era ca o poveste. Şi toată lumea o admira pentru că era ceva unic. Când am avut-o pe a doua, rochia s-a transferat. Aşa am început eu să lucrez”, povesteşte Adriana.

A lucrat la studiourile Buftea, unde făcea costume şi decoruri. La un moment dat, a avut de făcut o pânză de păianjen de zece metri şi a trebuit să studieze cum face păianjenul pânza, pentru că „nu o face uniform”, explică ea: „Am muncit la ea o lună de zile, manual. Dar au fost mulţumiţi. Nici nu ştiu să lucrez la maşină”.

„Întotdeauna pornesc de la o idee şi ajung la cu totul altceva. Pe parcurs se schimbă”, spune ea şi îmi arată o bluză auriu-maronie, cu un mac roşiatic în piept: „M-am gândit la o vară fierbinte şi că dintr-un lan de grâu a mai rămas un singur mac”. „Eu ţes şi câte o poveste”, spune Adriana despre cum îi vin ideile pentru haine.

„Periodic mă loveşte o chestie din asta”

Anca Mosorivschi stă cufundată într-un scaun pliant şi împleteşte un fir argintat cu un cleşte. Alături de ea, pe o măsuţă, stau înşirate coliere şi cercei împletiţi din sârmă argintată sau aurită, împodobiţi cu turcoaze, agate, ametiste, perle sau os prelucrat.

“Eu sunt o mare colecţionară de bijuterii. Am o găleată, pe care în mare parte le-am desfiinţat ca să le iau pietrele”, povesteşte ea râzând.

„E un hobby sau ultima mea apucătură”, glumeşte ea. Anca e economist şi îmi spune că face astfel de bijuterii de numai o lună: „Am avut o perioadă în care m-am plictisit puţin. M-am uitat pe net şi mi-am dat seama că aş putea să le fac eu în loc să le cumpăr”.

Lucrează „acasă, pe birou”, iar materia primă o cumpără de obicei din străinătate: „În România sunt mai proaste şi mai scumpe, iar piaţa nu e foarte diversificată”. Aşă că pietrele încorsetate în sârmă vin tocmai din Brazilia, Indonezia, India sau Congo.

Înainte de „episodul bijuterii”, Anca a pictat. Are o înclinaţie spre diferite „manifestări artistice”, cum le numeşte ea şi spune că „periodic mă loveşte o chestie din asta”.

INFO: Expoziţie de produse handmade Adresă: Palatul Voievodal, Curtea Veche, Strada Franceză Perioada: 13-15 martie, între 10 şi 18

Pentru mai multe imagini, vezi Galeria. Mâine puteţi citi despre doctorandul în sisteme de operare din Bistriţa care ţese la război sau despre cum o tânără absolventă de filozofie şi-a transformat o pasiune în ocupaţie permanentă.