200 de elevi constănţeni devin voluntari de mediu

Asociaţia MaiMultVerde va porni un proiect educaţional prin care vor fi create cluburi de voluntari în 10 şcoli şi licee din judeţul Constanţa, în cadrul cărora elevii vor aborda probleme legate de protecţia mediului, anunţă un comunicat de presă al organizaţiei.

Sub numele de EcoChampions şi cu susţinerea Grupului CEZ, MaiMultVerde şi-a propus ca elevii să poată astfel participa la cursuri teoretice şi practice de ecologie, dar şi de managementul proiectelor de voluntariat. Proiectul este gândit ca un concurs între cele 10 şcoli participante, obiectivul fiind ca la finalul celor patru luni cât va dura acesta, echipele să poată propune şi implementa propriile proiecte de voluntariat. Din aceste cluburi vor face parte 200 de elevi, care pot participa săptămânal la cursuri teoretice de educaţie ecologică, dar şi la activităţi practice. La finalul acestora fiecare club va concepe şi implementa un proiect local de voluntariat. Toate cele 10 proiecte vor fi analizate de un juriu şi vor fi premiate două dintre ele, unul de la liceu şi unul de la gimnaziu, valoarea totală a premiilor fiind de peste 3.000 de euro.