Pe la începutul pandemiei, îmi manifestam speranța că atunci când va trece încercarea asta nenorocită, ne va fi de mare folos să căutăm niște tâlcuri, să tragem niște concluzii, să revalorizăm unele ce păreau de lepădat și să aruncăm la tomberon altele, ce păreau daruri. Spuneam tot atunci că astfel, vom descoperi poate un adevăr potrivit căruia nu tot ceea ce am apucat pofticioși era ciocolată cu arome parfumate și gust amețitor, ci iască amară, leșinător-otrăvitoare, ambalată în foiță aurie și legată cu fundă de mătase roșie. Un astfel de adevăr stă ascuns în adagiul „Ai grijă ce-ți dorești, că aia s-ar putea să și primești!” Aparent, nimic nu poate fi mai atrăgător decât că ceea ce crede omul că ar vrea, să se și împlinească. Ce poate fi mai fabulos, decât peștișorul din poveste, cel care îndeplinește cele trei dorințe?
O dorință arzătoare a publicului neomarxisto-tefelist a prins glas sonor în Cetate, imediat după tragedia de la Colectiv, din toamna anului 2015. „Ne mor frații pe trotuare, iar voi faceți catedrale!”, strigătură urmată de concluzia „Vrem spitale, nu catedrale!” Ceva mai târziu, prin primăvara lui 2016, solistul trupei Taxi, Dan Teodorescu, a avut ideea unui videoclip-manifest numit „Despre smerenie“. Un cântecel în care solistul Dan Teodorescu, acompaniat de niște unii care nu puteau rata ocazia de a se vorbi despre ei, își imagina că a avut un vis în care Îl căuta pe Dumnezeu în Catedrala Mântuirii Neamului. Îl tot căuta, dar nu-L găsea, pentru că, a tras concluzia solistul, Dumnezeu nu stă prin spații mari, ci le preferă pe alea mici și construite din esențe lemnoase. Aham, am spus eu atunci, într-un fel de manea compusă în numele smereniei, intitulată fără echivoc „Despre smerenie“, niște agarici decid în cor că „Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici“, adică pretind plini de smerenie că ei știu ce Îi place Lui Dumnezeu și ce nu. Mă întrebam la vremea aceea, dacă Dumnezeu I-a transmis direct lui Teodorescu ce-I place și ce nu, ca lui Moise, sau prin intermediari, prin niscaiva îngeri, ca lui Avraam?
Nu trece mult timp, doar vreo trei luni, și același Dan Teodorescu face un apel public prin care îi roagă pe oameni să doneze sânge pentru mama sa, care se afla internată la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca. Am răspuns apelului, precizând că dacă nu aș avea o interdicție medicală fermă, m-aș fi dus să donez bucuros să pot fi de folos unui om aflat în suferință. Dar după aceasta, i-am mai spus și altceva: „N-ai ce face, asta este, nu ajunge la toata lumea, pentru că lui Dumnezeu îi place să țină sângele în sticluțe mici!” Din fericire, câteva zile mai târziu, artistul a mulțumit celor care i-au fost alături și a anunțat că mama sa și-a revenit. Sper din suflet ca mama artistului să fie bine și în ziua de astăzi, dar și că progenitura a înțeles ceva.
Despre a înțelege este vorba, așa cum am mai zis. De multe ori, așa suntem noi, oamenii, mai uituci, ca să nu zic mai grei de cap, avem nevoie să înțelegem de mai multe ori același lucru, să-l redescoperim. Este și cazul meu! Astfel, în ziua Adormirii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, cum i se mai spune, am avut parte de un moment care m-a lăsat grămadă, pe gânduri.
Într-o foarte inspirată ediție a emisiunii „Voi cu Voicu”, transmisă de postul de televiziune Antena 3, realizatoarea Mirela Voicu a stat de vorbă cu o serie de slujitori ai lui Dumnezeu. Printre ei, o călugăriță de o modestie și o carismă rare, Maica Mitrodora, stareța mânăstirii „Sfânta Treime”, din Drăgănești Vlașca. Redau câteva fragmente semnificative din dialogul celor două:
Mirela Voicu: - În vremea asta de pandemie, presupun că i-ați cerut Sfintei Maria mai mult decât în rugăciunile simple, i-ați cerut sănătate pentru întreaga lume.
Maica Mitrodora: - I-am cerut sănătate pentru întreaga omenire, i-am cerut înțelepciune pentru oamenii de știință, ca să descopere medicamentul necesar pentru acest virus și sunt sigură că ne va ocroti. Noi trebuie să facem ceea ce ține de noi, mai departe lucrează Dumnezeu.
MV: - Măicuță, credeți că această perioadă de pandemie este o încercare sau o lecție?
MM: - Greu de spus, cred că mai degrabă, o încercare. Dumnezeu ne încearcă credința. Din păcate, unii oameni în loc să se întoarcă spre Dumnezeu, mai tare se depărtează.
MV: - Încercarea asta oare pentru ce ar fi venit ea?
MM: - Încercarea asta a fost îngăduită de Dumnezeu, nu a venit de la Dumnezeu, cu siguranță, poate pentru păcatele noastre, poate pentru depărtarea noastră de Dumnezeu, poate, nu știu, mi-e teamă să zic, unii au tot strigat „Vrem spitale, nu biserici!”, și poate a îngăduit Dumnezeu ca să avem nevoie de spitale, pentru cei care vor spitale neapărat. Nu știu, nu vreau să acuz pe nimeni, nu știu!
„Vrem spitale, nu biserici!” M-a lovit ca un trăsnet. Așa este, mi-am spus, așa au vrut și vor unii, nu puțini. Automat m-a dus cu gândul la adagiul pomenit mai sus: „Ai grijă ce-ți dorești...” Avem spitale pline, secțiile ATI gem, și am avut biserici goale, cu lacăt pe ușă. Pe primele ni le-a umplut Covidul, în ultimele nici morții nu au mai ajuns.
Așa, și? o să mă întrebe cei care au ales să coboare din maimuțe. Și nimic! Doar că ar fi de mare folos dacă în fața unor asemenea „coincidențe semnificative”, cum le spunea Karl Jung, am cădea un pic pe gânduri. Măcar atât!