Un număr de opt gospodării sunt inundate în satul Crivina, comuna mehedințeană Burila Mare, apa din Dunăre infiltrându-se prin digurile de protecție, a declarat miercuri seara pentru AGERPRES, primarul Jenică Cicic.
Potrivit acestuia, fenomenul a început în urmă cu două zile, când cotele apei Dunării au crescut, situație care a generat fisurarea pe alocuri a apărărilor din mal executate din balast.
"Am intervenit în zonele afectate și am consolidat cu nisip malurile, dar cu toate acestea nu putem stopa infiltrațiile care se produc în corpurile acestora", a precizat Cicic.
Edilul comunei Burila Mare a mai afirmat că a solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență care acționează cu patru motopompe pentru îndepărtarea apei din gospodăriile situate în apropierea fluviului Dunărea.
"Am propus unui număr de trei familii să se mute în unele imobile până când vom reuși să consolidăm digurile, dar nu au vrut, chiar dacă le-am explicat riscurile la care se expun", a spus Cicic.
El a mai arătat că autoritățile locale monitorizează sectorul vulnerabil la inundații și sunt pregătite să intervină în cazul ruperii unei părți a digului și inundării locuințelor, scrie Agerpres.ro